Victor Slav a câştigat procesul cu banca. 35.000 de euro ajung la Anda Adam

Victor Slav. Fostul prezentator meteo a reuşit să obţină o decizie prin care banca la care avea un credit ipotecar trebuie să-i restituie 35 de mii de euro. Banii însă vor merge direct în buzunarul Andei Adam.
Alina Costache
12 apr. 2016, 08:01
Victor Slav a câştigat procesul cu banca. 35.000 de euro ajung la Anda Adam

În 2007, Victor Slav a luat un credit în valoare de 170.000 de franci elveţieni şi a cumpărat un apartament în care a locuit cu iubita de la acea vreme, Anda Adam. După ce s-au despărţit, cântăreaţa a rămas în casă şi a continuat să achite creditul. Între timp valoarea francului elveţian s-a dublat aşa că şi rata a ajuns la peste 1000 de euro pe lună, iar Anda Adam, ajutată de Victor Slav, a dat banca în judecată. În urmă cu puţine zile a venit şi sentinţa, scrie wowbiz.ro.

Tribunalul Bucureşti a stabilit să înjumătăţească dobânda şi urmează să i se restituie titularului creditului, lui Victor Slav, dar şi sumele încasate în plus în decursul celor 9 ani. Wowbiz scrie că ar fi vorba de 35.000 de euro şi că de fapt banii îi va încasa Anda Adam, pentru că ea este cea care a achitat în tot acest timp ratele la apartament.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacata cu apel în 30 de zile. După acest succes, Anda Adam spune că va trece creditul pe numele ei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT