Victoria lui Klaus Iohannis, în presa internaţională: Premierul Victor Ponta recunoaşte înfrângerea

REZULTATE ALEGERI 2014. Victoria lui Klaus Iohannis a fost relatată în presa internaţională. BBC titrează că premierul român a recunoscut înfrângerea, iar presa germană nu a lăsat să treacă neobservat faptul că un etnic a devenit preşedintele României.
Alina Costache
16 nov. 2014, 21:45
Victoria lui Klaus Iohannis, în presa internaţională: Premierul Victor Ponta recunoaşte înfrângerea

UPDATE. Presa din Germania a acordat spaţii largi victoriei lui Klaus Iohannis în alegerile prezidenţiale din România, desprepe care a catalogat-o drept „o surpriză”.

Toţi vor fi surprinşi, voi câştiga”, sunt cuvintele cu care şi-a început campania Klaus Iohannis, scrie Die Welt, care notează că victoria lui Iohannis reprezintă „o surpriză” dar şi „o victorie istorică”, mai ales în condiţiile în care a fost obţinută în urma unei prezenţe record la urne a electoratului. Publicaţia citată subliniază că surpriza este cu atât mai mare, cu cât favorit părea actualul premier Victor Ponta, care în primul tur a câştigat la o diferenţă ce părea confortabilă, de 10 procente.

„Klaus Iohannis – preşedinte. Victor Ponta îşi recunoaşte înfrângerea”, a titrat Deutsche Welle, în timp ce Frankfurter Allgemeine Zeitung a scris despre faptul că Ponta a dat dovadă de fair play şi şi-a felicitat adversarul, dar şi despre protestele de la Bucureşti.

Der Spiegel şi Die Zeit au anunţat şi ele victoria lui Iohannis, la fel ca mai multe publicaţii din Austria, precum Handelsblatt, Wirtschaftsblatt sau Der Standard.

Presa din Austria şi Germania a amintit şi problemele care au marcat votul din străinătate. Der Standard aminteşte de cozile imense formate de diaspora românească, atât din turul II, cât şi din turul I, când au provocat demisia lui Titus Corlăţean din fruntea diplomaţiei.

Agenţia austriacă APA abordează problema votului din diaspora unde oamenii s-au aşezat la coadă în unele oraşe europene încă din timpul nopţii.

„Opoziţia a acuzat guvernul că a încercat să împiedice votul din străinătate. Cei aproximativ trei milioane de români din diaspora au votat mereu împotrivia Partidului Social-Democrat, pe care îl consideră un urmaş al Partidului Comunist, corupt şi rezistent la reformă”, a scris APA.

„Denigrat de adversari din cauza originilor germane, Klaus Iohannis, care a creat surpriză câştigând scrutinul prezidenţial din România, a reuşit să convingă electoratul pledând pentru o Românie «normală», liberă de corupţie”, notează Agenţia France Presse într-un material cu titlul „Klaus Iohannis, parcursul atipic al «germanului de Transilvania» devenit preşedinte”.

Premierul român a recunoscut înfrângerea”, a titrat cotidianul BBC, despre victoria lui Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din România.

Şi publicaţia LeFigaro a comentat că prim-ministrul român Victor Ponta şi-a recunoscut înfrângerea duminică, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale în faţa liberalului Klaus Iohannis, în ciuda rezultatelor contradictorii ale exit-poll-urilor.

Avantajul obţinut de candidatul social-democrat Victor Ponta în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România şi sondajele dintre cele două tururi de scrutin, care îi ofereau lui Ponta un avans de 8-10 puncte procentuale înaintea contracandidatului său, liberalul Klaus Iohannis, indicau că premierul român va obţine cele mai multe voturi, însă electoratul român a produs duminică o surpriză, în favoarea lui Iohannis, a notat ziarul spaniol El Mundo.

Faptul că Iohannis, care provine din minoritatea germană, a obţinut duminică un sprijin considerabil mai mare decât în primul tur de scrutin, se poate pune la prima vedere pe seama votului din străinătate, a amintit El Mundo, arătând că mii de români şi-au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în faţa ambasadelor şi consulatelor din întreaga Europă pentru a putea vota, după ce în primul tur au întâmpinat dificultăţi.

Victor Ponta îşi recunoaşte înfrângerea la alegerile prezidenţiale din România, a titrat agenţia EFE, care scrie că actualul premier l-a felicitat pe contracandidatul său pentru victorie.

„Premierul României spune că nu va demisiona după înfrângerea la alegerile prezidenţiale”, titrează şi agenţia Reuters. „Premierul Victor Ponta a exclus să demisioneze după ce, duminică noaptea, şi-a recunoscut în mod neaşteptat înfrângerea la alegerile prezidenţiale şi a spus că alianţa sa aflată la guvernare va continua să funcţioneze până la alegerile legislative programate pentru 2016”, scrie Reuters, care aminteşte că Ponta a câştigat confortabil primul tur al scrutinului, din 2 noiembrie, şi conducea în sondajele de opinie realizate înaintea votului de duminică.

Agenţia americană Bloomberg o citează pe Tsveta Petrova, analist la Eurasia Group, cu sediul la New York, care, într-un mesaj transmis prin e-mail înaintea votului, scria că, dacă va câştiga, „este foarte probabil ca Iohannis să folosească influenţa prezidenţială asupra majorităţii din parlament pentru a submina guvernul lui Ponta”. „Iohannis are o şansă mare să-l înlăture pe Ponta şi să impună un guvern mai prietenos cu mediul de afaceri decât actuala coaliţie aflată la guvernare (…)”, a scris Petrova.

„Klaus Iohannis, mesager împotriva corupţiei, ales preşedinte al României”, titrează Le Monde, care notează că rezultatele definitive ale scrutinului vor fi cunoscute abia luni.

RIA Novosti titrează că „premierul Ponta aruncă prosopul după alegerile prezidenţiale din România”.

REZULTATE ALEGERI 2014. VICTOR PONTA a declarat că l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegeri, după numărarea paralelă realizată de PSD şi după rezultatele exit-poll-urilor. „L-am sunat pe domnul Klaus Iohannis şi l-am felicitat pentru victorie. Cât timp voi fi în funcţii publice, eu îmi voi face datoria faţă de ţară şi îmi doresc un singur lucru: să înţelgem că suntem o ţară democratică. Aşa cum eu accept rezultatul să-l înţeleagă şi cei care vor să protesteze şi să înţeleagă că nu au de ce să prtesteze. Vreau să le mulţumesc tuturor românilor care au ieşit la vot şi să spun că poporul are întotdeauna dreptate”, a declarat Victor Ponta.

Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Victor Ponta a subliniat că nu va demisiona din funcţia de prim ministru. „Până acum n-am vorbit decât cu soţia mea, cu mama şi l-am sunat pe dl Iohannis. Celor care m-au votat, vreau să le mulţumesc din inimă şi să le spun că îmi pare rău că nu am reuşit ce ne-am propus. Vom vedea de mâine ce am greşit. Nu pot să fac acum analize. Şi încă un lucru: eu nu mă dau bătut şi sunt convins că nici ei nu se dau bătuţi. Mi-e greu acum să fac toate analizele, însă atunci când am cerut votul oamenilor şi atâţia oameni m-au votat ar fi mare ticăloşie să spun acum «la revedere, nu mă interesează de voi». Cum o să facem, vom vedea de mâine. Mergem mai departe ca în 2011, 2012, cum ne-am ridicat după referendum”, a spus Victor Ponta.

Rugat să comenteze ipoteza ca Iohannis să fie declarat incompatibil de justiţie. „Nu fac alte analize în această seară, stau şi eu cu familia, cum nu am stat în ultima lună şi jumătate şi de mâine ne vedem din nou. Categoric, USL, ce am semnat alaltăieri, rămâne împreună până în 2016. Avem majoritate la Senat şi la Cameră şi fără UDMR, dar nu cred că vor vrea să meargă în altă parte”, a punctat Ponta, adăugând că nu se gândeşte la semnarea unui „pact de coabitare” cu Klaus Iohannis.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Potrivit PSD, după centralizarea unui număr mic de secţii de votare, Klaus Iohannis, candidatul susţinut de ACL, a obţinut 51% din voturi, în timp ce Victor Ponta, candidatul susţinut de PSD-UNPR-PC a primit 49% din voturi.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Potrivit numărătorii paralele a ACL, în urma centralizării voturilor din 29,92%% dintre secţii de votare, Klaus Iohannis a obţinut 56,45% din voturi, iar Victor Ponta – 43,55%.

DailyBusiness
Un livrator din București a dus într-o singură zi toată mâncarea pentru un botez, comandată de părinții bebelușului printr-o aplicație
Spynews
Gina Chirilă, mesaj emoționant de ziua ei de naștere! Bogdan Vlădău i-a făcut o urare publică: ”Am trecut prin foc”
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Rusia a construit un motor cu plasmă capabil să ajungă pe Marte în 30 de zile. Invenția devine o „amenințare” pentru SpaceX
Capital.ro
Șoferii români ce trebuie să repete școala de șoferi. Nu contează că au permis auto de 1 sau de 10 ani
Playtech.ro
De ce folosesc japonezii umbrele chiar și când e soare? Ce rol au aceste accesorii
Adevarul
Pachetul 2 de măsuri de austeritate majorează amenzile de circulație. Când este suspendat dreptul de a conduce
wowbiz.ro
Detaliul observat pe crucea lui Ion Iliescu! Lipsa de pe simbolul funerar face lumină în tot ceea ce s-a speculat despre fostul președinte al României
Evz.ro
Câți bani mai sunt, de fapt, pentru pensii. Detalii din culisele aplicării CASS
Prosport.ro
Aryna Sabalenka s-a pozat topless și i-a înnebunit pe fani! A publicat fotografia și i-a lăsat să-și imagineze restul
kanald.ro
Reguli noi pentru pensiile private. Beneficiarii nu vor mai putea să retragă toată pensia deodată
Cancan.ro
Gabriela Lucuțar spune cât a plătit statul pentru sicriul lui Ion Iliescu. Suma e uriașă
iamsport.ro
Și-a reconstruit viața după divorțul cu scandal de fiica lui Ilie Balaci: ”Multă lume nu știe, dar sunt însurat. Soția mea e frumoasă și deșteaptă”
StirileBZI
Cu un salariu de peste 39.000 de lei, vorbește despre supraviețuirea cu 2.000 de lei pe lună! Declarația ipocrită a deputatului PNL, Alexandru Muraru
stirilekanald.ro
Tragedie în excursie! 5 fete au murit pe loc într-un accident crunt ????
Apariție surpriză la înmormântarea lui Ion Iliescu. S-a așezat lângă Marcel Ciolacu