Victoria Lungu, mama creatoarei de conținut Valerie Lungu, este una dintre cele mai îndrăgite artiste din Republica Moldova, recent făcând dezvăluiri despre relația pe care o are cu fiica sa.
Victoria a mărturisit că este mândră de faptul că a reușit să își crească singură fiica și să îi ofere sprijinul de care avea nevoie. Valerie a avut încă de mică o personalitate puternică, motiv pentru care a încercat să fie atentă la dorințele ele, chiar dacă au existat și situații care i-au schimbat parcursul.
„Vreau să spun că, pentru mine, este cea mai mare bucurie și cel mai mare noroc să fiu mama Valeriei.
Asta este o chestie pe care am spus-o de fiecare dată. Să reușești să crești un copil atât de frumos de una singură, să reușești să te ambiționezi ca să o trimiți în România… dorința ei a fost să stea la Chişinău. Ea mereu a avut un caracter foarte, foarte interesant, iar eu trebuia să fiu foarte atentă la ceea ce își dorește. Chiar și uneori i-am schimbat parcursul. Știu că multe mame m-au criticat, într-un fel sau altul, și au spus că trebuie să o las să cadă singură şi să se ridice.
Mama mea, cu mine, nu a făcut acest lucru. După toate astea, vreau să spun că, în ceea ce o priveşte pe Valeria, cumva m-am uitat mereu în oglindă și am zis că vreau să nu fie copia mea, dar să fie puterea mea. Atunci când voi ajunge eu să nu înțeleg ceva, ea să mă ridice, să mă ia de mână. Eu zic că şi copiii trebuie neapărat să meargă la casa lor şi trebuie să își trăiască viața lor, pentru că asta am făcut și eu la 17 ani.
Mama m-a luat de mânuță, m-a dus la facultate, iar eu, de acolo, trebuia să mă descurc singură. Nu mai erau telefoanele ca acum. Poate o dată la trei luni scriam o scrisoare. Am dat cu capul de multe uși și mă bucur enorm de mult că mama mea mi-a spus: „Ai grijă atunci când deschizi gura, că lumea o să vorbească. Asta te-am învățat eu”. Eu fără să îmi dau seama atunci, pentru că acum deja trăiesc alte lucruri, am preluat toate cuvintele mamei.

Tot ce îi spuneam fiicei mele îi spuneam așa: „Ai grijă ce vorbești, că o să zică că așa te-am învățat eu. Ai grijă cum pui piciorul în prag”, a spus Victoria Lungu în cadrul emisiunii În Oglindă.
Totodată, aceasta a mărturisit că Valerie a simțit presiunea faptului că era cunoscută drept fiica Victoriei Lungu. În perioada în care a studiat la Chișinău, comentariile celor din jur au afectat-o atât de mult, încât, după numai câteva luni, a venit acasă plângând și i-a spus mamei sale că nu mai dorește să continue studiile.
„Și mereu i-am dat un soi de frustrare, pentru că ea trebuia să fie la înălțimea mamei Victoria Lungu.
Atunci când a mers la facultate la Chişinău şi a venit acasă peste jumătate de an, plângea și a zis: „Nu mai merg la facultate”, pentru că toată lumea spunea: „Să nu crezi că, dacă mama ta este Victoria Lungu, atunci tu ești mare vedetă.” Am avut o discuție cu regizorul, cu care eram și prietenă. Am scos-o de la facultate și a mers în Germania, unde a făcut canto academic, pentru că mi-am dat seama, copilul meu merită mult mai mult și îi știam potențialul. De aceea am ținut foarte mult să vină în România, ca să nu mai spună cineva: „Tu ești fiica Victoriei Lungu.” Să o ia de la capăt, să fie ea cea pe care eu o cunoșteam de mică, pentru că de la șase ani a făcut pian, de la trei ani a făcut engleză. Pot să vorbesc despre ea, pentru că ea este istoria poveștii mele”, a mai spus ea.