VIDEO: A stat 29 de ani în puşcărie şi aştepta SCAUNUL ELECTRIC! Ce a păţit înainte să fie EXECUTAT

Un deţinut american a fost eliberat marţi dintr-o închisoare din Louisiana, unde îşi aştepta pedeapsa în secţiunea condamnaţilor la moarte, ieşind din detenţie după 29 de ani când i-a fost dovedită nevinovăţia, scrie 20minutes.ch, citat de Agerpres.
Alina Costache
12 mart. 2014, 08:18
VIDEO: A stat 29 de ani în puşcărie şi aştepta SCAUNUL ELECTRIC! Ce a păţit înainte să fie EXECUTAT

Glenn Ford, acum în vârstă de 64 de ani, a fost găsit vinovat în 1984 pentru uciderea unui ceasornicar din oraşul Shreveport şi a fost condamnat la moarte pe scaunul electric, metodă de execuţie în vigoare în acea perioadă în statul Louisiana. A fost transferat în ‘culoarul morţii’ în martie 1985.

Un ziar local a menţionat documente judiciare potrivit cărora un informator al poliţiei ar fi auzit un bărbat spunând că este autorul crimei de care condamnatul se declarase mereu nevinovat. ‘Suntem foarte bucuroşi că în sfârşit Glenn Ford a fost dovedit nevinovat şi suntem deosebit de recunoscători Parchetului şi Tribunalului pentru că au acţionat atât de ferm pentru eliberarea lui’, au spus avocaţii deţinutului, care şi-a petrecut aproape jumătate de viaţă în închisoare.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT