VIDEO Două minore au fost spulberate pe trecerea de pietoni, în timp ce traversau regulamentar. A fost nevoie de manevre de resuscitare

Duminică, 5 iulie, două fete minore, în vârstă de 9 ani, respectiv 16, au fost lovite de mașină și propulsate într-un alt autoturism care venea de pe contrasens, în zona Poiana Țapului din orașul Bușteni, pe DN1.
Alexandra Dumitrescu
06 iul. 2026, 09:17
VIDEO Două minore au fost spulberate pe trecerea de pietoni, în timp ce traversau regulamentar. A fost nevoie de manevre de resuscitare

Cele două fete traversau regulamentar trecerea de pietoni, însă neatenția unui șofer le-a costat cumplit. În urma impactului, minorele au fost proiectate într-un alt autoturism care circula din sens opus.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20:05, pe DN1, la kilometrul 128+810.

Șoferul, în vârstă de 63 de ani, circula pe direcția Ploiești-Brașov, în momentul în care a intrat în cele două minore cu mașina. Minorele au fost resuscitate şi transportate de urgență la spital.

„În urma impactului, cele două minore, în vârstă de 16, respectiv 9 ani, au fost proiectate pe sensul opus de mers, unde s-au lovit de un alt autoturism, condus de un bărbat de 63 de ani. În urma accidentului rutier, cele două minore au suferit vătămări corporale și au fost preluate de echipajele medicale pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a precizat IPJ Prahova.

Citește și: Preț carburanți 6 iulie 2026. Cât costă să-ți faci plinul la mașină, la început de săptămână. Unde sunt cei mai ieftini carburanți

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Citește și: FIFA îi anulează suspendarea lui Folarin Balogun după ce Donald Trump l-a sunat pe Gianni Infantino. Belgia este revoltată: „Nu știam că este Ziua Păcălelilor”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Tobias Christensen a marcat un hat-trick pentru noua echipă, în timp ce Pancu plânge că n-are mijlocași la Rapid. Video
Capital.ro
Cum poți să ieși la pensie mai repede. Anunț de la Casa de Pensii pentru o categorie de români: Vă recomandăm să depuneți documentele doveditoare
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat