VIDEO Fiul lui Nicușor Dan a fost protagonistul celor mai amuzante momente de la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Mezinul președintelui i-a înduioșat pe toți cei prezenți cu dezinvoltura sa

Președintele României, Nicușor Dan, a participat duminică la ceremonia de sfințire a Catedralei Naționale, eveniment de amploare la care au fost prezenți mii de credincioși și sute de oficiali din țară și din străinătate. Șeful statului a venit însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, și de cei doi copii ai lor, care au atras atenția celor din jur prin comportamentul lor natural și jovial.
Mircea Filipescu
26 oct. 2025, 16:49
VIDEO Fiul lui Nicușor Dan a fost protagonistul celor mai amuzante momente de la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Mezinul președintelui i-a înduioșat pe toți cei prezenți cu dezinvoltura sa

Unul dintre momentele amuzante ale zilei l-a avut în prim-plan pe fiul cel mic al președintelui Nicușor Dan. Imediat după ce familia prezidențială a coborât din mașină, băiețelul a încercat să interacționeze cu cei prezenți, stârnind zâmbete. Potrivit imaginilor surprinse la fața locului, copilul a încercat să facă fotografii cu oamenii care i-au întâmpinat.

La scurt timp, profitând de neatenția părinților și a personalului de securitate, mezinul familiei prezidențiale a plecat în altă direcție, însă mama sa l-a recuperat imediat, spre amuzamentul celor aflați în apropiere. După slujbă, băiețelul a continuat să atragă privirile, demonstrând încă o dată că, indiferent de protocol, copiii rămân mereu spontani și plini de energie.

Ceremonia de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului a reprezentat unul dintre cele mai importante momente religioase ale anului. Slujba a fost oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor impresionant de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi.

Citește și: EXCLUSIV: Cum ar fi organizat Gigi Becali sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului și de ce Iohannis a procedat corect când nu s-a prezentat: „N-are ce căuta. Dacă ai bunul simț, nu vii.”

La eveniment au participat mii de credincioși și aproximativ 2.500 de invitați oficiali, printre care premierul Ilie Bolojan, președinta Republicii Moldova Maia Sandu, foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu, dar și Principesa Margareta și Principele Radu.

Construcția Catedralei Naționale a început în urmă cu 15 ani și este considerată unul dintre cele mai mari proiecte arhitecturale și religioase din Europa de Est. Edificiul, care stabilește mai multe recorduri, a costat peste 200 de milioane de euro, finanțarea provenind din donații, contribuția Patriarhiei Române și fonduri publice.

Citește și: Victor Ciutacu îi felicită pe oamenii care au salvat pisica de la etajul 8 al blocului explodat din Rahova: „Într-o lume tot mai hidoasă, au rămas oameni…”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT