Ulterior, fratele lui Tzancă Uraganu a postat pe TikTok un scurt clip în care descrie experiența întâlnirii cu fermierii.
„M-am oprit la ei. Le-am dus ce a dat Dumnezeu și m-au pus să și cânt. Le-am cântat ca la ei, i-am bucurat„, a scris Miraj Tzunami pe clip.
Clipul de pe TikTok prezintă momentul în care Miraj Tzunami le cântă ciobanilor o doină, în timp ce câțiva dintre ei stau în jurul lui, iar alții îl filmează.
@miraj.offycial♬ sunet original – Miraj Tzunami Official King
„Ăștia sunt ciobanii mei/Ce fuge lupii de ei/Să ne-audă și dușmanii/Ne cântă Miraj Tzunami„, sunt câteva dintre versurile cu care manelistul a încântat auzul protestatarilor.
Protestul crescătorilor de animale, început pe 15 septembrie, continuă și pe 16. Dupa manifestațiile și incidentele de marți, ciobanii si-au petrecut noaptea dormind în Piața Victoriei. Unii au ales să-și petreacă noaptea pe spațiile verzi din zona Guvernului, în timp ce alții s-au întins direct pe asfalt în Piața Victoriei.

„Continuăm mâine. Astăzi am avut instigatori și o ieșit cu balamuc. Am avut instigatori, dar nu de-ai noștri, georgiștii. Au venit cu pietre în buzunare și au dat în jandarmerie. Au venit cu niște pietre că nu le găsești pe aici, dar nu sunt de-ai noștri. Noi participăm peste tot și nu se întâmplă măgării din astea”, spune o protestatară aflată pe o bancă, potrivit Mediafax.
Fermierii au protestat marți în faţa Guvernului, reclamând situaţia dificilă în care se află zootehnia românească, dar şi agricultura. Oierii sunt nemulțumiți și de modul în care sunt gestionate focarele de pestă și variolă ovină. Ei contestă măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și interzicerea exporturilor de oi și capre.