Ninsorile, viscolul și gerul pun pe stop multe zone din Europa! Din cauza vremii severe, sunt anulate multe zboruri și trenuri și se închid școli, iar pe unele șosele se înregistrează ambuteiaje uriașe.
Din cauza vremii nefavorabile, mii de călători au rămas blocați în aeroporturi și gări, notează agenția de presă AFP.
În Olanda, la aeroportul internațional Schiphol din Amsterdam, unul dintre cele mai mari din Europa, aproape 700 de zboruri au fost anulate luni, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din cele aproximativ 1.200 de decolări și aterizări programate.
În aceeași țară, și traficul feroviar a fost grav afectat de vreme rea. Compania feroviară de stat NS a anunțat că marți vor circula mai puține trenuri în mai multe zone.
În orașul Utrecht, mai multe școli primare răman închise, tot din cauza vremii potrivnice. Serviciul meteorologic a avertizat, de asemenea, asupra riscului de polei marți și al unor noi ninsori abundente miercuri.
Și Franța suferă din cauza iernii crunte. Pe aeroporturile Charles de Gaulle și Orly din Paris, companiile aeriene au fost nevoite să anuleze 15 la sută dintre zboruri. Ministrul francez al Transporturilor, Philippe Tabarot, a explicat că măsura a fost necesară pentru curățarea pistelor și degivrarea aeronavelor. Codul portocaliu de vreme rea era valabil până marţi dimineaţă, însă ar putea fi anunţată o nouă prelungire.
Zăpada și gheața au provocat, de asemenea, probleme majore de trafic în Normandia, Bretania și în zona metropolitană a Parisului. Ambuteiajele au atins o lungime totală de aproape 1.000 de kilometri.
Trenurile de mare viteză TGV au fost nevoite să reducă semnificativ viteza, autobuzele din Paris au fost complet suspendate, iar mai multe linii de tramvai au fost scoase din funcțiune.
În 26 de departamente a fost instituit cod portocaliu din cauza ninsorilor și a poleiului.
După ninsorile abundente, dealul Montmartre din capitala Franței s-a transformat, practic, în pârtie de schi și derdeluș, după cum se poate vedea în clipuri postate pe rețelele de socializare.
În Marea Britanie, cele mai afectate au fost Scoția, Irlanda de Nord și părți din nordul Angliei. Pe aeroporturi precum cele din Aberdeen, Inverness, Belfast, Liverpool și Manchester, numeroase zboruri au fost anulate.
În localitatea Shap din nord-vestul Angliei, temperatura a coborât la minus 10,9 grade Celsius, iar pentru noaptea de marți erau așteptate valori de până la minus 12 grade Celsius.
În Tomintoul, lângă Inverness (Scoția), troienele măsoară în unele locuri până la 52 de centimetri!
În Irlanda de Nord, 212 școli au fost închise, iar în Scoția, Țara Galilor și nordul Angliei s-au înregistrat numeroase suspendări ale cursurilor.
Serviciul britanic de asistență rutieră AA a raportat o creștere cu 40 la sută a intervențiilor, iar Poliția din Scoția i-a avertizat insistent pe șoferi să nu circule pe drumurile închise.
Tot în Marea Britanie, numeroase meciuri de fotbal au fost amânate din cauza condițiilor meteo.
Și traficul feroviar internațional a fost afectat. Eurostar le-a recomandat călătorilor care intenționau să circule între Londra și Olanda să își amâne călătoriile.
Trenurile pot circula doar până la Bruxelles din cauza condițiilor meteorologice, întrucât traficul din Țările de Jos urma să fie suspendat.
De câteva zile, și Germania este grav afectată de vreme rea. S-au înregistrat accidente provocate de polei, ploaie înghețată și nopți geroase, cu temperaturi de până la minus 24 de grade Celsius. Iar iarna ar putea deveni și mai dură, cu risc de viscol, scrie cotidianul Bild.
După cea mai rece noapte a acestei ierni de până acum, cu minus 24 de grade Celsius înregistrate la Haidmuhle, în Bavaria Inferioară, urmează alte nopți cu ger usturător. Mai ales în văile alpine sunt posibile în continuare temperaturi negative de două cifre. Responsabilă pentru acest îngheț persistent este masa de aer polar maritim.
„În zilele următoare se conturează o situație meteo extrem de dinamică și, pe alocuri, extremă. Aproape zilnic trebuie să ne așteptăm la polei. Miercuri și, mai ales, joi vor cădea noi ninsori, iar local se va semnala și ploaie înghețată. Fenomenele vor fi însoțite pe alocuri de vânt puternic. Modelele indică ninsori abundente pe arii extinse în nordul și estul Germaniei”, a spus meteorologul Karsten Brandt.
Pe măsură ce masa de aer rece se deplasează către Germania, în vestul acestei țări se vor înregistra viteze ale vântului de 80-100 km/h. În nord, de 70-90 km/h, iar în masivul Harz sau pe Feldberg pot apărea chiar rafale de uragan de până la 120 km/h!
Potrivit estimărilor, în special joi și vineri sunt de așteptat perturbări semnificative ale traficului, în condiții de îngheț persistent, cu temperaturi între zero și minus 5 grade Celsius. Vineri, situația ar putea deveni chiar haotică în Germania, dacă va începe ploaia înghețată, notează presa germană, citată de libertatea.
(sursa foto/video: X)