Fostul premier maghiar Viktor Orban este vizat de acuzații potrivit cărora ar fi furnizat informații serviciilor de contrainformații militare ale regimului comunist din Ungaria, în timpul serviciului militar obligatoriu. Acesta neagă că ar fi colaborat cu autoritățile comuniste și susține că, dimpotrivă, a refuzat o tentativă de recrutare și a fost ulterior supravegheat de poliția secretă.
Dezvăluirile au fost publicate de jurnalistul de investigație Szabolcs Panyi, de la VSquare, care susține că fostul premier Miklós Németh i-a confirmat că a văzut personal trei rapoarte olografe atribuite lui Orban. Documentele ar fi conținut informații despre colegii acestuia din perioada în care își satisfăcea stagiul militar în orașul Zalaegerszeg.
Potrivit declarației semnat de Németh și depuse la Arhivele Istorice ale Securității Statului din Ungaria, documentele i-au fost prezentate în martie 1990, cu puțin timp înainte de primele alegeri parlamentare libere din țară. Cel care i le-ar fi înmânat a fost ministrul Apărării de atunci, Ferenc Kárpáti, în cadrul unei întâlniri la care a participat și generalul-maior János Kovács, șeful serviciilor militare de informații și contrainformații.
În declarația sa, Miklós Németh afirmă că documentele conțineau observații făcute de Viktor Orban despre comportamentul colegilor săi de unitate, dar și despre orientările lor politice, sexuale și religioase.
„În timpul întâlnirii, ministrul Apărării mi-a înmânat trei rapoarte originale, scrise de mână și semnate, ale unui informator, care conțineau observații făcute de Viktor Orbán în timpul serviciului său militar din Zalaegerszeg cu privire la comportamentul colegilor săi de armată, precum și la orientările lor politice, sexuale, religioase și de altă natură”, a scris Németh.
Fostul premier a precizat însă că nu a putut verifica identitatea autorului, nici autenticitatea scrisului de mână sau a semnăturii, deși a avut impresia că le recunoaște. Acesta spune că a returnat documentele ministrului Apărării și nu a păstrat copii.
Németh a relatat și ce ar fi aflat ulterior despre traseul documentelor. Cu câteva luni înainte de moartea lui Ferenc Kárpáti, în 2013, fostul premier l-ar fi întrebat ce s-a întâmplat cu rapoartele. Potrivit relatării sale, Kárpáti i-ar fi spus că acestea ajunseseră la Géza Stefán, fostul șef al Biroului de Securitate Militară din Ungaria.
Géza Stefán, fost ofițer de contrainformații militare în perioada comunistă, ar fi adunat de-a lungul timpului documente compromițătoare despre persoane influente din politică, afaceri și structurile de aplicare a legii.
Jurnalistul Szabolcs Panyi susține că o parte dintre documentele păstrate în seiful acestuia au dispărut în ziua următoare morții sale, în 2009. Nu se știe dacă rapoartele atribuite lui Orban se aflau în acea colecție și nici unde au ajuns documentele.
Fostul premier ungar a respins acuzațiile și a prezentat propria versiune a evenimentelor într-o postare publicată pe Facebook, pe 3 noiembrie, însoțită de documente din arhivele serviciilor secrete din perioada comunistă.
„În prima parte a serviciului meu militar, au încercat să mă recruteze, dar am refuzat, așa că tentativa nu a avut succes”, a scris Orban.
„Mai târziu, eu, soția mea și colegii mei din opoziție am fost ținuți sub supraveghere permanentă. Cu toții am fost ținte ale investigațiilor secrete ale partidului-stat”, a afirmat fostul premier.
Orban a mai spus că documentele arată că informatorii au fost infiltrați în cercul lor și că au fost instalate și dispozitive de ascultare la locurile de muncă, în locuințe și în dormitoare.
Bertalan Havasi, purtătorul său de cuvânt, a negat anterior că Orban ar fi fost recrutat de serviciile comuniste și a respins informațiile despre existența unor documente compromițătoare.
Dezvăluirile apar în contextul în care autoritățile ungare au început, pe 4 noiembrie, să pună la dispoziția publicului o bază de date online cu documente ale aparatului de securitate din perioada comunistă. Colecția include registre de recrutare, fișe de evidență și documente recuperate de pe benzi magnetice, oferind acces la informații despre aproximativ 50.000–60.000 de persoane înregistrate de serviciile fostului regim.
Deschiderea arhivelor face parte dintr-o inițiativă a guvernului condus de Péter Magyar, care a promis să faciliteze accesul la documentele fostei poliții politice.
Publicarea nu reprezintă însă o desecretizare completă a tuturor arhivelor de informații ale Ungariei. Documentele referitoare la serviciile de informații externe au fost excluse, iar o parte dintre dosare au fost distruse sau scoase din arhive în perioada prăbușirii regimului comunist.