Ultimatum: Viktor Orban ar putea fi exclus din PPE. Avertisment pentru Turcia

Manfred Weber, capul de listă al dreptei în alegerile europene, îi cere lui Viktor Orban să-şi clarifice poziţia, luna aceasta, pentru a evita excluderea sa şi a formaţiunii sale din Partidul Popular European (PPE), în ediţia de miercuri a cotidianului Bild.
Filip Stan
06 mart. 2019, 12:01
Ultimatum: Viktor Orban ar putea fi exclus din PPE. Avertisment pentru Turcia

Weber, un membru al Uniunii Social Creştine (CSU, conservatori bavarezi) şi candidat la preşedinţia Comisiei Europene (CE), intenţionează ”să facă o ultimă tentativă de a-l păstra pe Orban şi (partidul său) Fidesz în PPE”, însă el cere o ”clarificare luna aceasta”, care trebuie să respecte ”trei condiţii”, precizează el în tabloidul german.

Prima condiţie este ca ”Viktor Orban să înceteze imediat şi definitiv campania anti-Bruxelles a Guvernului său”.

Premierul populist ungar trebuie, de asemnea, potrivit lui Weber, ”să-şi ceară scuze celorlalte partide membre PPE”.

În fine, ”este esenţail ca Universitatea Europei Centrale (CEU) susţinută de către George Soros să poată rămâne durabil la Budapesta”, adaugă el, potrivit news.ro.

Douăsprezece partide din cadrul PPE au cerut în mod oficial, luni, ”excluderea sau suspendarea” premierului populist ungar şi a Fidesz, iar o hotărâre cu privire la acest lucru urmează să fie luată la o reuniune PPE la 20 martie.

Orban a aprins fitilul în urmă cu aproximativ zece zile, prin lansarea unei virulente campanii împotriva preşedintelui Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, un membru ca şi el al PPE.

Suveranistul ungar acuză Bruxellesul şi pe miliardarul şi filantropul american de origine ungară de susţinerea migraţiei, o temă pe care a transformat-o într-un subiect sensibil în Ungaria.

Juncker s-a pronunţat în mai multe rânduri în favoarea expulzării lui Orban şi a Fidesz din PPE.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
300.000 de euro, suma pentru care Alex Pașcanu ezită să prelungească înțelegerea cu Rapid!
Capital.ro
Laura Codruța Kovesi încheie mandatul la conducerea Parchetului European: „Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a demonstra că, în UE, justiţia este în slujba cetăţenilor”
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Un român care susține că a luptat în Ucraina a răspuns curiozităților internauților. „Voluntarii au un moral bun, dar sunt frustrați de anumite decizii venite de sus”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se împlinesc 11 ani de la focarul din Colectiv. Cei responsabili pentru cumplitul eveniment nu au plătit nici acum despăgubirile victimelor
iamsport.ro
Radu Banciu, impresionat de fotbalistul cu care Becali vrea să dea lovitura: 'O performanță rarisimă'
MediaFlux
Americanii ne sfătuiesc să nu provocăm Rusia. Avertisment de la Pentagon
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT