Viorel Cerbu, propunerea ministrului Justiției pentru șefia DNA, audiat la CSM

Secţia pentru procurori a CSM îl audiază luni pe procurorul Viorel Cerbu, propus de ministrul Justiției la conducerea DNA. Avizul CSM este consultativ, decizia finală aparţinându-i preşedintelui Nicuşor Dan.
Alina Andrei
16 mart. 2026, 09:39
Viorel Cerbu, propunerea ministrului Justiției pentru șefia DNA, audiat la CSM

Secţia pentru procurori a CSM îl audiază luni pe procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA.

”Avizarea propunerii ministrului justiţiei pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie • ora 14:00 – domnul procuror IOAN-VIOREL CERBU pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, este  punctul înscris pe ordinea de zi a şedinţei de luni a Secţiei pentru procurori a CSM.

Tot luni, pe ordinea de zi se mai află ”avizarea propunerii ministrului justiţiei pentru numirea în funcţia de procuror şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism”. Nominalizarea actualului procuror general Alex Florenţa nu a putut fi avizată în şedinţa de joi din cauza egalităţii la vot. Avizarea lui Florenţa a fost amânată de două ori.

Citește și: UPDATE Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ candidaturii lui Gill-Julien Iacobici pentru funcţia de procuror şef adjunct al DIICOT şi a rămas indecis în ce-l priveşte pe Alex Florenţa, candidat pentru acelaşi post

Al treilea punct de pe ordinea de zi a şedinţei este ”avizarea propunerii ministrului Justiţiei pentru numirea în funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, după ce joi, s-a înregistrat egalitate la votul privind numirea şefului DNA Marius Voineag în această funcţie.

Marţi este ultima zi a interviurilor de la CSM pentru şefii marilor parchete, fiind programaţi procurorii Marius Ionel Ştefan şi Marinela Mincă, propuşi pentru funcţiile de procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Citește și: Răsturnare de situație la CSM: Aviz negativ cu vot covârșitor pentru Cristina Chiriac/ Avizul lui Marius Voineag, amânat pentru ședința viitoare

 

Motivele pentru care Radu Marinescu l-a propus pe Viorel Cerbu la conducerea DNA

– este un procuror cu o experienţă profesională foarte bogată, având realizări deosebite, atât în funcţii de execuţie, cât şi în funcţii de conducere în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;

– dispune de o bună capacitate de a valorifica, inclusiv în plan managerial, experienţa multilaterală dobândită în cadrul DNA, PICCJ, DIICOT, inclusiv prin identificarea avantajelor utilizării în cadrul urmăririi penale a instrumentelor moderne, de natură tehnică, în combinaţie cu urmărirea eliminării avantajelor economice derivate din săvârşirea infracţiunilor de corupţie şi a celor asimilate acestora;

– îmbină cu măiestrie experienţa şi cunoştinţele din domeniul urmăririi penale cu cele de management judiciar şi conştientizează necesitatea adaptării Ministerului Public la continua evoluţie a infracţionalităţii, prin utilizarea metodelor şi mijloacelor moderne în combaterea infracţionalităţii economico-financiare şi în recuperarea produsului infracţiunii;

– din planul de management şi din interviul susţinut în faţa Comisiei de interviu au fost apreciate direcţiile de acţiune pentru limitarea drastică a fenomenului corupţiei, printre care: abordarea integrată a fenomenului prin eforturi conjugate ale tuturor instituţiilor responsabile şi prin utilizarea eficientă a datelor disponibile; întărirea capacităţii de detectare şi investigare a faptelor de mare corupţie, inclusiv prin prioritizarea domeniilor cu grad ridicat de risc şi impact social major; implicarea serviciilor de informaţii în colectarea datelor, urmată de comunicarea cu celeritate a acestora către organele de urmărire penală, fără interferenţe în cercetarea penală şi în procesul de justiţie; corectarea mecanismelor legislative şi administrative care întârzie realizarea actului de justiţie în ceea ce priveşte corupţia, cu respectarea separaţiei puterilor în stat şi a normelor constituţionale; asigurarea transparenţei în achiziţiile publice, inclusiv în domeniul apărării naţionale;

– din proiectul de management şi interviul susţinut în faţa Comisiei de interviu a rezultat acurateţea politicii de resurse umane care se referă la creşterea performanţei DNA, prin asigurarea unui nivel ridicat de exigenţă în cadrul procedurilor de recrutare şi selecţie a personalului, precum şi promovarea imaginii DNA în vederea creşterii nivelului de atractivitate pentru posturile vacante existente în organigrama instituţiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Surpriza U21 a lui Reghecampf pentru FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Greșeala pe care o fac mulți șoferi la volan. Îi poate face să devină mai puțin atenți în trafic: Poate deveni un risc
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT