Vizita de stat a preşedintelui Franţei în SUA: Trump a cules mătreaţa de pe haina lui Macron

Preşedintele american a făcut un gest insolit după ce a constatat că pe haina neagră a omologului său francez se scuturase mătreaţa. Fără să stea pe gânduri, Donald Trump a "măturat" costumul lui Emmanuel Macron, chiar de faţă cu jurnaliştii care veniseră la eveniment.
Sânziana Stancu
24 apr. 2018, 17:36
Vizita de stat a preşedintelui Franţei în SUA: Trump a cules mătreaţa de pe haina lui Macron

Gestul surprinzător al preşedintelui de la Casa Albă l-a pus oarecum în încurcătur pe Macron, preşedintele Franţei  simţindu-se mai degrabă jenat de iniţiativa omologului său american.

Dar se ştie că Donald Trump nu respectă cu stricteţe protocolul rigid de la care se mai abate uneori. Trump preferă să spună deschis şi să facă ceea ce gândeşte, într-o manieră mai relaxată, mai puţin protocolară.

Dar totul este bine când se termină cu bine. Cu haina curăţată de mătreaţă de către preşedintele Trump, Macron s-a aşezat la şedinţa foto oficială pentru presă, potrivit presei americane.

Macron a părut cam încurcat de solicitudinea gazdei sale americane după acest episod, dar Trump i-a sărit în ajutor: „Noi avem o relaţie privilegiată, de aceea vreau să şterg urmele câteva !”… „Noi trebuie să îl facem să fie impecabil (…) chiar este impecabil!”, a mai spus preşedintele american referindu-se la haina lui Macron.

.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cine este singurul tricolor care nu a cântat imnul național înainte de România – Bosnia
Capital.ro
Șansele Guvernului Mureșan. Traian Băsescu: Are șanse de doar 1% să treacă de votul Parlamentului
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
România îl avertizează pe Putin. Atacarea țării noastre, subiect de glume în Rusia Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte