Vlad Voiculescu, despre limitarea dreptului de a lucra în UE: Nici nu mai ştii cum să comentezi prostiile

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a reacţionat, marţi, pe Facebook, cu privire la propunerea de limitare a dreptului de a lucra în Uniunea Europeană. Acesta povesteşte umilinţele pe care le-a trăit, muncind în străinătate pe vreme când românii nu aveau acest drept şi afirmă că dreptul de muncă pentru români a fost acordat de ţările UE doar după mulţi ani, după negocieri lungi şi după umilinţele a milioane de români.
Iulian Tudor
27 nov. 2018, 16:23
Vlad Voiculescu, despre limitarea dreptului de a lucra în UE: Nici nu mai ştii cum să comentezi prostiile

„Patru ani, ca student, pentru a mă întreţine, am luat doar joburile pe care colegii mei din Austria, Ungaria, Polonia sau chiar Turcia le refuzau, pentru că eu, român, nu aveam drept de muncă. Încă doi ani după, am muncit în Austria pe jumătate din cât ar fi trebuit să primesc. Pentru că eu, român, nu aveam drept de muncă. Ani în şir, milioane de români alungaţi din ţară de sărăcia şi mizeria în care îi aduseseră politicienii hoţi şi proşti au lucrat la negru, fără asigurare de sănătate şi fără alte drepturi, doar pentru că veneau dintr-o ţară condusă de aceiaşi politicieni hoţi şi proşti. Dreptul de muncă pentru români a fost acordat de ţările UE doar după mulţi ani, după negocieri lungi şi după umilinţele a milioane de români”, a scris, marţi, pe Facebook, fostul ministru al Sănătăţii.

Acesta a continuat, afirmând că „nici nu mai ştii cum să comentezi prostiile şi nemerniciile care ies pe gura lor”.

„Ce i se năzare acum domnului Orlando Teodorovici? Să propună chiar el reinstituirea restricţiilor. Un ministru român, plătit din bani publici de români, vrea reinstituirea restricţiilor pentru români. Nici nu mai ştii cum să comentezi prostiile şi nemerniciile care ies pe gura lor sau din Parlament. Oare cât îi va mai suporta acest popor? «Capul plecat sabia nu îl taie?» Capul plecat niciodată nu va găsi drumul. Capul plecat niciodată nu merită respect şi niciodată nu îl va primi. Capul plecat nici nu mai trebuie să fie tăiat… i se mai pune doar un belciug în nas”, a mai scris Voiculescu.

Ulterior, într-un alt mesaj postat tot pe Facebook, Voiculescu a comentat şi intenţia ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, de a obliga medicii rezidenţi să rămână în ţară o anumită perioadă de timp.

„Aud că doamna ministru Sorina Pintea propune ca medicii rezidenţi să fie obligaţi să rămână să lucreze în ţară. Perfect. Nu ştiu cum s-a gândit dânsa, dar propun ca de mâine să le asigure tuturor POSTURI, fiecăruia după calificarea sa. De condiţii de pregătire şi de lucru nu mai vorbim… că astea nu se fac din pix şi pesedeul doar aşa ştie”, a mai scris Vlad Voiculescu.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus, marţi, în cadrul unei dezbateri în Parlament, că doreşte limitarea la 5 ani a dreptului de a lucra într-o ţară membră a Uniunii Europene (UE), în contextul în care angajaţii plecaţi din România, la muncă în Germania, nu se mai întorc „în veci”.

Tot marţi, ministrul Sănătăţii, Sotina Pintea, a declarat că se ia în calcul încheierea unui act adiţional la contractele de muncă ale medicilor rezidenţi, astfel încât aceştia să rămână un anumit număr de ani în ţară, după finalizarea studiilor. Pintea spune că aceştia sunt finanţaţi direct din bugetul Ministerului Sănătăţii, iar salariile lor au crescut considerabil.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Fosta soție a lui Claudiu Niculescu, imagine de senzație. Blondina a încins imaginația bărbaților
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești. Regulă pentru românii care primesc lei sau euro în numerar
Playtech.ro
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să știe
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Pensii 2026. Se dau 1000 de lei în plus pentru o categorie de pensionari, după adoptarea bugetului
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj