Documentul de stare civilă consultat de publicația The Agency indică faptul că bebeluşul nu a primit numele de familie al presupusului său tată, coregraful Igor Zelenski, ci pe cel al mamei.
Potrivit registrelor de stare civilă, Adrian Igorevici Tihonov s-a născut la Moscova, pe 15 august 2025. Primul document care atestă nașterea sa a fost emis chiar în ziua venirii pe lume, de Spitalul Clinic Central al Administrației Prezidențiale, cunoscut și sub denumirea de spitalul Kremlinului, scrie publicaţia belarusă Naša Niva care citează The Agency.
Certificatul de naștere a fost eliberat însă mult mai târziu, pe 10 iulie 2026, la oficiul de stare civilă Certanovski din Moscova.

Întârzierea este neobișnuită, în condițiile în care legislația rusă prevede că părinții trebuie să declare nașterea unui copil în decurs de o lună. Motivul pentru care documentul a fost solicitat atât de târziu nu este cunoscut.
Jurnaliștii publicației iau în calcul posibilitatea ca familia președintelui rus să fi încercat să păstreze secretă nașterea celui de-al patrulea nepot al lui Vladimir Putin.
Fiica lui Vladimir Putin a participat, în ultimii ani, la numeroase evenimente exclusiv prin videoconferință. Abia în septembrie 2026, Katerina Tihonova a apărut fizic, pe scena festivalului Razgon, organizat de fundația InnoPractica, pe care o conduce.
Vladimir Putin a păstrat întotdeauna discreția în privința familiei sale, însă a făcut, ocazional, referiri la nepoți. În iunie 2017, liderul de la Kremlin a declarat că devenise bunic pentru a doua oară.
Cei doi nepoți mai mari sunt copiii fiicei sale Maria Voronțova. Primul, Roman Faassen, s-a născut în august 2012 și este fiul omului de afaceri olandez Jorrit Faassen. Cel de-al doilea, Andrei Nagornîi, a venit pe lume în aprilie 2017, tatăl său fiind Evgheni Nagornîi, manager în cadrul companiei Novatek.
În iunie 2025, Putin a vorbit pentru prima dată despre o nepoată care are o bonă din Beijing. Se presupune că liderul rus făcea referire la Elsa, fiica mai mare a Katerinei Tihonova, născută în decembrie 2017.
Potrivit documentelor citate de The Agency, fetița a primit la naștere numele lui Igor Zelenski. Ulterior, ea ar fi obținut și documente de călătorie pe numele mamei.
Katerina Tihonova a fost căsătorită, începând din 2013, cu Kirill Șamalov, fiul lui Nikolai Șamalov, un apropiat al lui Vladimir Putin. Cel târziu în 2017, ea ar fi început o relație cu Igor Zelenski, care conducea la acea vreme Baletul de Stat al Bavariei, la München.