Volodimir Zelenski, anunţ decisiv despre soarta războiului. „Mulţumesc fiecărui soldat!” VIDEO

Volodimir Zelenski a ţinut un discurs către ucraineni în care a transmis un mesaj clar, anume armata rămâne să apere oraşul Bahmut, în ciuda unor informaţii cu privire la începerea unei retrageri organizate.
Filip Stan
07 mart. 2023, 08:42
Volodimir Zelenski, anunţ decisiv despre soarta războiului.
Volodimir Zelenski, anunţ decisiv despre soarta războiului. "Mulţumesc fiecărui soldat!"

Volodimir Zelenski, anunţ decisiv despre soarta războiului. Preşedintele Ucrainei a precizat că bătălia de la Bahmut „a dat şi dă unul dintre cele mai mari rezultate în timpul acestui război”, în condiţiile în care surse occidentale estimează că pierderile suferite de armata rusă sunt atât de mari încât fac improbabilă o altă ofensivă rusă imediată.

Altfel, Volodimir Zelenski a dezminţit că între el şi şeful Statului Major al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, ar fi apărut tensiuni după ce acesta din urmă ar fi recomandat încă de acum câteva săptămâni o retragere tactică din Bahmut. „Societatea trebuie să înţeleagă sensul operaţiunilor noastre de apărare, adevăratul sens. Astăzi, la reuniunea Statului Major, i-am întrebat direct atât pe comandantul Sirski (Oleksandr Sirski, comandantul operaţiunilor din Est – n.r.), cât şi pe şeful Statului Major, Zalujnîi, cum văd ei operaţiunea de apărare din sectorul Bahmut în continuare. Ar trebui să ne retragem sau să continuăm apărarea şi să consolidăm oraşul? Ambii generali au răspuns: nu ne retragem şi ne întărim. Iar această poziţie a fost susţinută în unanimitate de către cei din Statul Major. Nu au existat alte poziţii”, a spus Volodimir Zelenski, conform hotnews.ro.

Citeşte şi: Războiul dintre Rusia și Ucraina s-ar putea încheia în această primăvară. Șeful serviciilor secrete ucrainene a făcut anunțul uriaș

„I-am spus şefului Statului Major să găsească forţele adecvate pentru a-i ajuta pe cei din Bahmut. Nu există nicio parte a Ucrainei despre care se poate spune că este abandonată. (…) Noi distrugem ocupantul peste tot – oriunde dă rezultate pentru Ucraina. Bahmut a dat şi dă unul dintre cele mai mari rezultate în timpul acestui război, în cursul întregii bătălii pentru Donbas. Şi mulţumesc fiecărui soldat care luptă în această zonă extrem de dificilă, care luptă pentru toate celelalte părţi ale ţării noastre, în toate direcţiile”, a mai spus Volodimir Zelenski.

„Noi apărăm şi vom continua să apărăm fiecare parte a Ucrainei. Când va veni timpul, vom elibera fiecare oraş şi sat din ţara noastră. Şi îl vom face pe ocupant să răspundă pentru fiecare foc de armă împotriva Ucrainei, pentru fiecare răutate împotriva ucrainenilor. (…) Datorită unităţii noastre, datorită determinării noastre, datorită faptului că preţuim întreaga Ucraină şi fiecare ucrainean, ştim exact care va fi rezultatul acestui război. Am ştiut încă din primele zile ale războiului”, a fost mesajul de încurajare al lui Volodimir Zelenski, în condiţiile în care şi pierderile Ucrainei în bătălia pentru Bahmut sunt foarte mari.

Citeşte şi: Batalionul Azov caută voluntari pentru apărarea Ucrainei şi a Europei de invazia rusă: „Nu te naşti războinic, ci devii unul”

La finalul discursului, preşedintele s-a referit la o înregistrare video care a circulat luni pe reţelele sociale cu un soldat ucrainean care este executat de ruşi, iar înainte de a muri spune „Glorie Ucrainei!”. „În Ucraina, vom auzi mereu: „Glorie Ucrainei!”. Şi milioane de oameni vor răspunde întotdeauna: „Glorie eroilor!”. Întotdeauna va fi aşa. Ucraina nu va uita niciodată fapta fiecăruia dintre cei a căror viaţă a redat libertatea Ucrainei. Astăzi a apărut o înregistrare video cu ocupanţii care ucid cu brutalitate un soldat care le-a spus cu curaj în faţă: „Glorie Ucrainei!”. Vreau să răspundem cu toţii la cuvintele sale, uniţi: „Glorie eroului! Glorie eroilor! Glorie Ucrainei!” Şi îi vom găsi pe ucigaşi. Le mulţumesc tuturor celor care luptă acum pentru Ucraina! Le mulţumesc tuturor celor care ajută Ucraina!”, a încheiat Volodimir Zelenski.

 

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Gabriela Cristea rupe topurile chiar și în pijamale! Prezentatoarea TV a făcut din nou furori
Fanatik.ro
Decizie istorică a justiției în cea mai mare enigmă a Revoluției. Cine a ascuns adevărul despre tragedia aviatică din 1989
Capital.ro
Elena Udrea, mărturii în premieră despre viața după gratii. Cât valorează un deținut. A spus suma exactă în bani
Playtech.ro
Mirabela Grădinaru, stingheră la întâlnirea din Varşovia! Gestul făcut imediat de prima doamnă a Poloniei, imaginile fac furori
Adevarul
Cămile injectate cu acid hialuronic în buze și cu lifting facial, descalificate la un concurs de frumusețe
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Costi Bălășoiu, un consilier local din Argeș, a fost găsit fără viață în locuința sa. Lângă el se afla o armă și un bilet
iamsport.ro
După 32 de ani. Florin Prunea a dezvăluit ce i-a spus Gică Hagi imediat după gafa cu Suedia. Drama pe care a trăit-o fostul mare portar
MediaFlux
A șaptea zi de război in Orientul Mijlociu. Israelul și Iranul anunță o nouă etapă conflictului. Atacuri în forță, inclusiv în Liban, împotriva Hezbollah
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj