Vor fi montate garduri de-a lungul liniei tramvaiului 21, investiţie de 4 milioane de lei

Primăria Capitalei va delimita de traficul auto cei aproape 9 kilometri ai liniei de tramvai 21, pe modelul liniei tramvaiului 41, urmând să investească aproape 4 milioane de lei în montarea unui gard de oţel, potrivit unui proiect de hotărâre care a fost aprobat, luni, în şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), informează News.ro.
Iulian Tudor
11 sept. 2017, 14:42
Vor fi montate garduri de-a lungul liniei tramvaiului 21, investiţie de 4 milioane de lei

Proiectul de hotărâre privind montarea de garduri de-a lungul liniei tramvaiului 21 a fost aprobat în şedinţa extraordinară de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, primind 42 de voturi „pentru”, trei abţineri şi un vot „împotrivă”.

„Circulaţia tramvaielor de pe traseul liniei 21 (cuprins pe tronsonul Şos. Colentina, Calea Moşilor între bucla de întoarcere Helitube şi B-dul Carol) este îngreunată de cea a autovehiculelor care pătrund pe ampriza liniei de tramvai, neputându-se asigura o frecvenţă de circulaţie constantă, conform graficelor stabilite. Aplicarea acestui tip de reglementare a circulaţiei rutiere cotribuie la creşterea vitezei de exploatare a tramvaielor şi o frecvenţă mai bună de circulaţia a acestora, ceea ce este în beneficiul cetăţenilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre, semnat de primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Separarea traficului auto de linia de tramvai va fi făcută prin montarea unor panouri de gard confecţionate din ţeavă de oţel cu diametrul de 51×3.5 milimetri. Gardul va fi montat pe lungimea de aproape 9 kilometri a liniei de tramvai, excepţie făcând intersecţiile, zonele de acces şi zona peroanelor. Înălţimea gardului va fi de aproape un metru de la nivelul superior al şinei.

Municipalitatea arată că separarea liniei de tramvai de restul traficului duce la creşterea medie a vitezei, precum şi a capacităţii de transport cu aproape 18 la sută mai mult decât în prezent. De asemenea, se poate obţine şi o reducere a numărului de tramvaie care circulă pe acest traseu, de la 18 la 15.

Primăria Capitalei se aşteaptă ca numărul de călători să crească cu aproape 700 pe oră şi sens, iar venitul suplimentar să fie de 327,60 de lei.

„Un alt avantaj va fi acela de diminuare a accidentelor cu terţi participanţi la trafic şi pietoni care nu vor mai avea acces la intersecţia cu calea de rulare a tramvaielor, decât prin locuri prestabilite”, mai scrie în proiect.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 3.950.112 de lei, cu TVA.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Dezvăluiri incendiare despre relația tensionată dintre Nicolae Ceaușescu și fratele său mai mare Marin: „L-au lichidat la Viena!”
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
De ce e o mare greșeală să-ți lași telefonul vechi într-un sertar
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet