Vladimir Voronin recunoaşte că Traian Băsescu i-a propus unirea Republicii Moldova cu România

Fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin confirmă faptul că Traian Băsescu i-a propus unirea Republicii Moldova cu România. Mai mult, Băsescu i-ar fi oferit liderului comunist funcţia de preşedinte al României Mari, el mulţumindu-se cu cea de vicepreşedinte.
Iulian Tudor
29 ian. 2016, 12:01
Vladimir Voronin recunoaşte că Traian Băsescu i-a propus unirea Republicii Moldova cu România

Fostul şef al statului, Traian Băsescu, a mărturisit că, pe vremea când era preşedinte, i-a propus fostului şef de stat moldovean, Vladimir Voronin, unirea Republicii Moldova cu România. Băsescu nu a spus însă finalul discuţiei de la acea vreme. Voronin, care conduce partidul comunist din Moldova, a povestit, la o emisiune de televiziune discuţia pe care a avut-o cu Traian Băsecu, informează România TV.

„Da, a fost într-o discuţie, aşa, particulară. Eu mă mir că are o memorie aşa de bună. Dar n-a spus cinstit până la capăt cum am reacţionat eu. I-am răspuns că nu-i posibil acest lucru, pentru că moldovenii sunt o naţiune şi românii sunt cu totul altă națiune. Unirea nu este posibilă nici acum, nici vreodată în istorie, nici în perspectivă, niciodată.

Mie mi-a părut că serios mi-a propus, ca pe urmă a mai repetat nu ştiu cui asta. Acum, serios, bravo că are aşa memorie, dar noi moldovenii suntem alt norod şi din istorie, şi din realitate. Aceste aiureli cu unirea trebuie terminate„, a declarat Vladimir Voronin.

Vladimir Voronin a făcut aceste declaraţii după ce, de ziua Micii Uniri, Traian Băsescu a reluat ideea lansată în timpul mandatului său, şi anume, unirea României cu Republica Moldova. Voronin este cel care a susţinut, în 2013, că Traian Băsescu a făcut presiuni asupra politicienilor de la Chişinău şi că i-a sunat noaptea în stare de ebrietate.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Fotbalistul din lotul lui Hagi care a primit oferta de a fi naturalizat: “Erau bani mulți de tot! Dar el voia să joace în naționala României”
Capital.ro
De unde vii și unde mergi? Întrebările puse șoferilor într-o amplă anchetă de trafic
Playtech.ro
Țara europeană care atrage românii în 2026. Salariul minim a crescut puternic în ultimii ani
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Horoscop 30 septembrie 2026. Ultima zi a lunii aduce surprize! Se închid socoteli, apar răspunsuri și se schimbă planurile pentru octombrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte