Vouchere de 800 de lei pentru românii din străinătate. Cine sunt cei peste 80.000 de beneficiari şi cînd intră banii pe card

În prezent, aproape 2,7 milioane de pensionari români au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei. Dintre aceștia, 86.263 locuiesc în străinătate.           
Filip Stan
14 mart. 2025, 08:12
Vouchere de 800 de lei pentru românii din străinătate. Cine sunt cei peste 80.000 de beneficiari şi cînd intră banii pe card

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale vine cu noi precizări pentru vârstnicii din România, vizați fiind cei care vor beneficia de pensii mai mari în luna aprilie a acestui an.

Pensionarii ale căror venituri din pensii nu depășesc 2.574 lei vor primi un sprijin vouchere de 800 lei

Simona Bucura-Oprescu vine cu veşti bune pentru pensionari. Pensii mai mari din aprilie şi compensarea cu 90% a medicamentelor

Executivul a aprobat joi o ordonanță de urgență privind acordarea, în anul 2025, a unui sprijin financiar pensionarilor sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.

Această sumă este echivalentul valorii nete a salariului minim, care reprezintă o măsură de protecție socială. Având în vedere că pensia este un venit de înlocuire, s-a decis acordarea acestui sprijin celor care au venitul din pensie mai mic sau egal cu salariul minim net.

Suma de 800 lei va fi acordată în două tranșe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, iar în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se stabilesc după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei.

De asemenea, în cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025, încasează diferenţe de drepturi băneşti aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta OUG nu se iau în considerare aceste drepturi.

Citeşte şi: Vești bune pentru pensionari. Guvernul a aprobat noi ajutoare pentru seniori. Cine va beneficia de cei 800 de lei de la stat și când vor ajunge primii bani

Sprijinul financiar nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.

Sprijinul se adresează pensionarilor români cu domiciliul în România sau în străinătate, având la bază necesitatea adecvării veniturilor pensionarilor și se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.

În prezent, aproape 2,7 milioane de pensionari români au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei. Dintre aceștia, 86.263 locuiesc în străinătate.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Jucătorul pe care Reghecampf l-a primit înainte de FC Voluntari – FCSB. „E apt de joc!”. Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT