Vouchere energie 2024. Ultimele zile în care se pot încasa cash banii necheltuiţi, altfel se confiscă de stat

Românii care au carduri de energie, ajutorul oferit de stat pentru încălzire, și nu au folosit toți banii de pe ele pot primi banii în numerar, conform unei ordonanțe a Guvernului României.
Filip Stan
26 mart. 2024, 10:59
Vouchere energie 2024. Ultimele zile în care se pot încasa cash banii necheltuiţi, altfel se confiscă de stat

Vouchere energie 2024. Guvernul României a adoptat o ordonanță care îi vizează beneficiarii sprijinului pentru încălzire. Cei care nu au utilizat integral sumele de pe cardurile de energie pot primi banii numerar, până la data de 31 martie 2024, de la oficiile poștale, în termenul de valabilitate a cardurilor emise.

Cu un card se pot face mai multe plăți către mai mulți furnizori, până când se epuizează suma, dar banii pot fi folosiți doar pentru plata facturilor curente sau restante pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului.

Astfel, mai sunt doar câteva zile în care românii pot retrage cash banii necheltuiți de pe cardurile de energie. Altfel, sumele rămase se pierd.

La sfârșitul lunii februarie, Ministerul Muncii anunța că drepturile de ajutor de încălzire vor fi menținute în plată în toată perioada din sezonul rece rămasă din primăvara anului 2024.

”Drepturile de ajutor de încălzire, acordate în toamna lui 2023, inclusiv pentru cei care utilizează material lemnos, în perioada rămasă din sezonul rece din primăvara lui 2024, vor fi menținute în plată.

Guvernul a aprobat menținerea în plată, la același nivel, a drepturilor de ajutor de încălzire și suplimentului pentru energie pentru perioada rămasă din sezonul rece 2023-2024, în contextul modificărilor legislative survenite în ultima perioadă”, scriau reprezentanții MMSS pe pagina oficială de Facebook.

Se pot scoate bani cash de pe cardurile de energie. Noi reguli stabilite de Guvern

”Cererile soluționate în toamna anului 2023, cu precădere cele referitoare la sumele acordate în vederea achiziționării de material lemnos, se mențin în plată, în aceleași condiții, și în primăvara anului 2024.

Astfel, noile criterii de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, prevăzute de Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), care a înlocuit Venitul Minim Garantat (VMG), se vor aplica doar pentru solicitanții care au depus cereri de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie după data de 1 ianuarie 2024”, mai spuneau reprezentanții Ministerului Muncii.

”Actul normativ a fost aprobat de Guvern și pentru ca majorarea cu 13,8% a punctului de pensie, aplicată de la începutul anului, să nu afecteze drepturile de ajutor pentru încălzire deja stabilite și/sau plătite, cum este cazul ajutoarelor pentru cei care se încălzesc cu lemne și/sau alte materiale solide ori petroliere.

Totodată, se va aplica scutirea de la plata debitelor, în situația în care acestea au fost deja constituite prin decizia directorului executiv al agenției pentru plăți și inspecție socială județeană/a municipiului București”, concluziona Ministerul Muncii.

Vouchere energie 2024. Banii se mai pot retrage cash doar până la 31 martie 2024

Potrivit unui proiect de ordonanță, prin care se dorește reglementarea modului în care românii care au primit carduri de energie şi au achiziţionat lemne de foc, se pot încasa, în numerar, banii rămaşi pe acestea.

Conform prevederilor art. 7 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, prin excepţie de la prevederile alin. (5), beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) pot încasa în numerar, la oficiile poştale, sumele plătite pentru procurarea de lemn de foc, se arată în document.

Măsurile prevăzute la art. II din proiectul de act normativ vizează instituirea unor norme referitoare la posibilitatea ca beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 166/2022, cu modificările şi completările ulterioare, care până la data prezentei ordonanțe nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil pentru procurarea de lemn de foc, să le poată încasa începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în numerar, integral, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poştale, în termenul de valabilitate a cardurilor emise, corelativ cu prelungirea termenului de valabilitate dispus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2023 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 425/2023.

Vouchere energie 2024. Acte necesare retragerii banilor cash

În vederea încasării sumei în numerar, beneficiarii de sprijin prezintă următoarele documente justificative:

a) cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal;

b) actul de identitate al beneficiarului de sprijin;

c) documentul/documentele justificativ/justificative emis/emise până la data de 15 martie 2024, cum ar fi avizul de însoţire a mărfii, factura, bonuri fiscale, prin care fac dovada că au achiziţionat lemn de foc pentru încălzire care este utilizat la locul de consum, prin înscrierea acestuia pe documentele justificative şi dovada achitării acestora către furnizorul de lemn de foc;

Carduri energie 2023. Noi modificări, ce se poate plăti cu voucherele de 250 de lei din iunie

d) în situaţia în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu sau altă reşedinţă decât cel/cea care este inscripţionat/ inscripţionată pe cardul de energie, contractul privind furnizarea lemnului de foc la domiciliu sau reşedinţă împreună cu declaraţia pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea preţului la energie la adresa unde locuieşte.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Replica zilei: „N-am mâncat două zile când a bătut Auda pe FCSB!”. Un patron din Superliga, ironii la adresa rivalului Gigi Becali
Capital.ro
Drona descoperită în Tulcea, distrusă de specialiștii MApN. Aparatul a fost neutralizat prin detonare controlată în condiții de siguranță (VIDEO)
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Pensii mai mari pentru românii care au lucrat înainte de 2001. Suma pe care o primesc în plus pensionarii
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat