Anunţ important despre voucherele de vacanţă. S-a schimbat „politica”

Acordarea voucherelor de vacanţă au scăzut cu 30% cererea familiilor, în special a celor cu copii, pentru destinaţiile exotice de Revelion, în favoarea celor autohtone, apreciază reprezentanţii unor tour-operatori.
Filip Stan
12 nov. 2018, 08:57
Anunţ important despre voucherele de vacanţă. S-a schimbat

„Pentru acest sfârşit de an, s-a înregistrat o scădere de circa 30%, în special datorată acordării voucherelor de vacanţă, foarte multe familii alegând să-şi petreacă vacanţa de Revelion unită cu cea de iarnă a copiilor în locaţii autohtone. Desigur, mai este încă timp pentru rezervări. Maldive, Cuba, Republica Dominicană sunt, pentru acest Revelion cele mai cerute destinaţii exotice. Bugetele variază între un minim de 2.500 euro/familie şi circa 6.000 euro/familie”, a declarat pentru Agerpres Lucia Morariu, preşedinte Eximtur.

Când vine vorba de familii care merg în astfel de destinaţii, acestea cer, în principiu, pachete complete, fie că este vorba despre un pachet cu zbor charter, fie că solicită servicii separate – bilete de avion, transferuri, cazare cu masă şi uneori şi alte servicii (masa de revelion, excursii opţionale, vize).

Cele mai multe vacanţe exotice vândute sunt de Revelion, pentru că în mod tradiţional la români, Crăciunul se sărbătoreşte acasă. Dar există solicitări pentru vacanţele mai lungi, care să cuprindă atât Crăciunul, cât şi Revelionul. Pentru sărbătorile de iarnă, familiile preferă în general destinaţiile de plajă, cum sunt Mauritius, Seychelles, Maldive, Thailanda, Bali, sau Republica Dominicană, unde copiii se pot bucura de soare şi apa caldă a oceanului, dar şi de piscine cu tobogane acvatice, de snorkeling şi alte activităţi speciale pentru ei. Preţul unei vacanţe pentru o familie cu doi copii în aceste destinaţii pleacă de la un tarif de 6.000 euro, dar poate varia în funcţie de vârsta copiilor, de itinerar, de excursiile incluse şi varianta de cazare aleasă, ţinând cont de faptul că trebuie să ofere facilităţi şi activităţi potrivite pentru copii„, a precizat Daniela Shah, strategy manager Eturia.

O altă variantă cerută de familii este o combinaţie între sejur oraş şi plajă, dar şi o variantă mai activă unde se poate alege un sejur într-un parc de distracţii. Daniela Shah spune că există cereri pentru programele care combină Bangkok sau Singapore, cu plaja în Koh Samui, Krabi, Phi-Phi sau Bintan, sau în care se combină New York cu Miami, cu Disneyland Orlando, sau chiar cu croaziere în Marea Caraibilor.

„Avem turişti care îşi achiziţionează vacanţa de Revelion chiar de la începutul anului, din ianuarie sau februarie, cunoscând disponibilitatea redusă, iar locurile la avioane mai scumpe pe măsură ce te apropii de data de plecare. Solicitările cele mai multe au început din lunile august şi septembrie, după finalizarea vacanţelor de vară”, a spus Daniela Shah.

Aceasta precizează că majoritatea părinţilor doresc să participe la spectacole acrobatice, de muzică şi dans, să petreacă timp împreună cu copiii la o grădină zoologică, sau la un acvariu. Sunt, însă, din ce în ce mai multe familii care preferă o vacanţă inedită, în care să observe păsări şi animale în mediul lor natural şi aleg un safari în Africa, Sri Lanka, ori în pădurile tropicale ale Americii Latine, sau opteaza să facă rafting, scufundări, activităţi adventure.

Familiile care călătoresc împreună cu copiii în destinaţii exotice preferă hotelurile de 4 sau 5 stele, cu piscină interioară, piscină în aer liber, jucării pentru piscină, activităţi distractive gen happy hour, cluburi pentru copii, meniu special pentru copii, pachete spa&wellness. Preferinţele familiştilor se îndreaptă către Republica Dominicană, mai ales către Punta Cana şi Bavaro, Cancun şi Playa del Carmen (Mexic), Krabi ş Phuket (Thailanda) şi Dubai. În acest an, predomină familiile care călătoresc împreună cu copiii care au împlinit vârsta de patru ani, dar exista cereri şi de la familiile care aleg să meargă în vacanţă cu infanţi (0-2 ani)„, a spus Cosmin Marinof, director de vânzari TUI TravelCenter/Eurolines.

Pentru astfel de vacanţe, familiile cu doi copii plătesc de la 3.900 euro pentru 7 nopţi în Dubai, 4. 500 euro pentru 9 nopţi în Krabi (Thailanda ), iar pentru Mexic, în Playa del Carmen, de la 6.900 euro pentru 11 nopţi.

„Deşi internetul este asaltat de imagini fabuloase din destinaţii exotice, nu copiii sunt cei care decid încotro vor pleca în vacanţă, ci părinţii, care pot fi, însă, influenţaţi de copiii lor impresionaţi de promovarea unor destinaţii făcută prin reţele sociale. Decizia alegerii unei destinaţii îndepărtate pentru Revelion este dată de bugetul familiei, de perioada de concediu pe care o au la dispoziţie, de trendul din piaţă şi de anturajul familiei, precum şi de faptul că există o categorie tot mai mare de oameni care caută variante să fuga de iarnă, de aglomeraţie, de stresul sărbătorilor tradiţionale şi să se relaxeze pe o plajă cu nisip auriu. Abia la alegerea plajei cu nisip fin intervine partea adolescenţilor sau copiilor de a veni cu variante”, apreciază Raluca Anghel, specialist în marketing turistic.

Aceasta precizează că familiile din România cu venituri peste medie au deja un istoric de călătorie, au depăşit faza de sărbători petrecute în Austria, Elveţia, sau au bifat cel puţin o dată un city break de Revelion într-o capitală europeană. Asta înseamnă ca următoarea alegere este aproape sigur o destinaţie exotică de plajă- Maldive, Bali, Zanzibar, Cancun, Vietnam, Cambodgia, Punta Cana.

O altă categorie care capătă contur este cea care leagă Crăciunul şi Revelionul şi aleg un circuit iniţiatic, de aventură sau gastronomic în destinaţii din SUA, Mexic, India, Japonia, China, Costa Rica, Malaezia, Vietnam sau Africa. Sigur există şi turiştii tradiţionalişti care aleg ca de sărbători să meargă la schi şi atunci aleg Europa, iar îndrăzneţii dau o fugă în SUA, Canada şi se bucură de un sejur combinat, oraş plus schi. În general aceştia aleg să-şi petreacă Crăciunul acasă, în ţară, cu familia, şi de Revelion să-şi prelungească şederea în destinaţii îndepărtate„, spune Raluca Anghel.

Citeşte şi Trif: Acordarea voucherelor de vacanţă a scos la lumină spaţiile de cazare. Este cea mai importantă măsură pentru turism

Ea a subliniat că există o dinamică interesantă în ceea ce priveşte vacanţele românilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Cei care au călătorit foarte mult în străinătate aleg să stea acasă şi aleg Valea Prahovei, Maramureşul, Bucovina, îndreptându-şi interesul către destinaţii exotice sau de shopping în lunile ianuarie-februarie.

Mai există şi categoria care şi-a făcut un ţel din a pleca din ţară cu orice preţ şi atunci alege oferte de tip city break în oraşe precum Londra, Praga, Paris, Budapesta, Viena, Berlin sau Dubai, riscând însă să aibă parte de un Revelion total atipic, deoarece ştim că Revelionul la români este un eveniment aparte pe care mulţi dintre noi nu vor să-l rateze tocmai pentru agitaţia care-l caracterizează„, a afirmat Raluca Anghel.

Aceasta ia în calcul şi românii care fac Revelionul în stradă cu prietenii sau în familie şi care nu sunt puţini ca număr.

DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Spynews
Cum arată cel mai elegant oraș din Europa! Se află în Portugalia și are o frumusețe aparte
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
Fiica Elenei Lasconi îl desființează pe Nicușor Dan și îl numește ”misogin”, după dezamăgirea de la vot: ”Ați căzut la toate fentele”
Capital.ro
Doliu în familia muzicii populare românești. Va rămâne mereu în amintirea românilor. Drum lin!
Playtech.ro
Plaja secretă a grecilor. Cum ajungi, cât costă și de ce e mai bine ca în Halkidiki
DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Adevarul
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Evz.ro
Cutremur la Guvern. Decizii vitale de ultimă oră
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Cine trebuie să completeze Declarația unică 2025. Ce amenzi riști dacă nu depui formularul până la această dată
Cancan.ro
Această femeie a fost dată dispărută pe 7 iulie 1962. IREAL unde a fost găsită, acum, în 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu! Judecătorul a luat decizia. Scapă de...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, despre varianta în care George Simion devine președintele României: "Ar fi groaznic"
Prima reacție a lui Putin după rezultatul obținut de George Simion la prezidențiale
MediaFlux
Taxa obligatorie pentru toți șoferii din România! Trebuie achitată în mai puțin de 24 de ore altfel primești amendă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Legendarul Skype a încetat oficial să funcționeze: cum să salvezi chat-urile și fișierele