Vrei să te muți în Toscana și să schimbi peisajul? Statul îți oferă până la 30.000 de euro, dar există condiții stricte

Un oraș pitoresc din Toscana încearcă să atragă locuitori noi, oferind beneficii financiare de până la 30.000 de euro. Autoritățile locale încearcă să combată depopularea și caută persoane dispuse să se stabilească pe termen lung, însă beneficiile vin însoțite de reguli clare pentru cei interesați.
Alexandra Dumitrescu
15 dec. 2025, 11:09
Vrei să te muți în Toscana și să schimbi peisajul? Statul îți oferă până la 30.000 de euro, dar există condiții stricte

Radicondoli este un oraș de mici dimensiuni, așezat pe un deal din Toscana care acordă sume considerabile de bani celor care sunt dispuși să se mute acolo. Autoritățile locale încearcă să atragă chiriași și cumpărători care să devină rezidenți pe termen lung, într-un cartier în care multe locuințe sunt vacante.

Această inițiativă se aseamănă celebrului program italian al caselor la un euro, dar, în schimb, accentul cade pe sprijinul financiar pentru cei care aleg să trăiască în localitate.

Buget de sute de mii de euro

Francesco Guarguaglini, primarul orașului, a declarat, potrivit CNN, că programul de sprijin este extins: „Schema de locuințe, lansată inițial în urmă cu doi ani, este consolidată”.

Edilul a precizat că autoritățile au alocat un buget consistent pentru acest an.

„Am alocat peste 400.000 de euro în acest an pentru a sprijini achizițiile de locuințe și închirierile, alături de alte măsuri-cheie, precum ajutoare financiare pentru studenți, navetiștii din transportul public și abonații la energie verde”, susţine acesta.

Citește și: Fenomenul care ne va fura Crăciunul. Florinela Georgescu (ANM), despre Grinch meteorologic şi zăpezile de altădată

Timp de doi ani, chiria este plătită pe jumătate

Timp de doi ani, primăria din Radicondoli va acoperi jumătate din chirie pentru cei care aplică pâna în decembrie 2025 și se mută începând de anul viitor.

Există însă și o condiție esențială, ci anume ca viitori proprietari să promită că vor locui în oraș timp de cel puțin 10 ani, iar chiriașii timp de minimum patru ani.

În oraș există numeroase case și apartamente neocupate, pe care autoritățile vor să le readucă în circuit. Prețurile pornesc de la aproximativ 50.000 de euro pentru locuințele mai mici și pot depăși 100.000 de euro pentru proprietățile mai mari.

Cu bonusul maxim de 20.000 de euro, un cumpărător ar putea achiziționa un apartament mic pentru circa 30.000 de euro, potrivit CNN. În ceea ce privește chiria, o locuință care costa în mod normal 400 de euro pe lună ar ajunge la 200 de euro, grație subvenției oferite de autorități.

Un oraș medieval, la o oră de Florența

Radicondoli, un oraș medieval situat la aproximativ o oră de Florența, iese în evidență în ochii turiștilor prin străduțele înguste și pietruite, caracteristice Toscanei. Zona este ideală pentru activități în aer liber, precum drumeții sau ciclism, și oferă vizitatorilor acces la clădiri istorice, ruine antice, o biserică veche și numeroase opere de artă. În plus, localitatea se află aproape de Siena, o destinație culturală importantă, perfectă pentru excursii de o zi.

Potrivit site-ului oficial al orașului Radicondoli, proiectul a început într-o perioadă în care populația număra aproximativ 900 de locuitori, iar între timp a ajuns la 960.

„Astfel, politica de sprijinire a familiilor, de creare a serviciilor, de promovare a culturii și a interacțiunii sociale, precum și de susținere a navetiștilor se bazează pe rezultatele obținute”, se arată în descrierea oficială.

„Scopul este de a oferi oportunități pentru îmbunătățirea calității vieții, stimularea dezvoltării economice și rezidențiale și, de asemenea, de a invita noi prieteni să se alăture comunității, cu un accent deosebit pe tineri”.

Citește și: Cum să faci o ciorbă cu carne cu doar 9 lei. Rețeta ieftină și gustoasă pe care și-o permite oricine

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Cine sunt autorii masacrului din Australia! Un tată și fiul său au ucis 16 persoane
Fanatik.ro
Scandalul Baroan la Rapid, afacerea de 400.000 de euro: „Pleacă în iarnă!. E un alt caz Boupendza”. Atac și la Pederzoli: „Săpunaru făcea mai mult!”. Exclusiv
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Renunțarea la moștenire în favoarea cuiva. Acte necesare şi condiţii
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ce a apărut în mediul online după ce Marco, un tânăr de 18 ani din Timișoara, s-a stins subit după un majorat. Ultimele cuvinte pe care i le-a spus mamei sale
iamsport.ro
Radu Banciu a erupt după ultimele proteste: ”Pentru asta nu a ieșit mocofanul de român niciodată în stradă”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online