Vremea ne pune nervii la încercare! Temperaturile urcă până la 20 de grade, apoi vine o răcire puternică. Ce ne așteaptă până pe 22 noiembrie 2026

ANM anunță că vremea se încălzește în toate regiunile țării, până la sfârșitul acestei săptămâni, regimul termic urmând să se situeze peste mediile climatologice specifice perioadei. Temperaturile maxime vor oscila între 12 și 20°C, cel mai cald urmând să fie în vestul și sudul țării.
Irina Dumitrescu
09 nov. 2026, 14:55
Vremea ne pune nervii la încercare! Temperaturile urcă până la 20 de grade, apoi vine o răcire puternică. Ce ne așteaptă până pe 22 noiembrie 2026

Deși vremea se încălzește, nu scăpăm de ploi! Potrivit ANM, un nou episod de precipitații se va extinde în regiunile vestice, centrale și nordice. Vor fi precipitații în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, iar la munte, în special la altitudini de peste 1.500 m, lapoviță și ninsoare.

Cantitățile de apă acumulate vor varia între 1 și 10 l/mp, izolat depășind 15 l/mp, în special în zonele montane și submontane din vestul și nord-vestul României. Vântul va prezenta intensificări în regiunile vestice și estice, precum și la altitudini mari în zona montană, unde rafalele vor putea atinge 60–70 km/h, a transmis ANM.

Cum va fi vremea în perioada 9 – 22 noiembrie 2026

În Banat, în primele două zile, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele obișnuite și se vor situa, în medie, între 9 și 12 grade. După care, temperaturile vor crește treptat, astfel că în intervalul 12-13 noiembrie vor ajunge la medii de aproximativ 20 de grade, mult mai ridicate decât în mod normal.

Până la sfârșitul săptămânii, un val de aer mai cald dinspre sudul continentului va determina o creștere a temperaturilor în toate regiunile țării, regimul termic urmând să se situeze peste mediile climatologice specifice perioadei, a mai spus ANM. Temperaturile maxime vor oscila între 12 și 20°C, cu cele mai ridicate valori în vestul și sudul țării.

De asemenea, un nou episod de precipitații se va extinde în regiunile vestice, centrale și nordice. Vor fi ploi în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, iar la munte, în special la altitudini de peste 1.500 m, precipitațiile vor fi mixte, sub formă de lapoviță și ninsoare.

Aceleași fluctuații se vor înregistra și în cazul temperaturilor minime, care vor crește treptat de la o medie de 2 grade în noaptea de 10 noiembrie până la 8-10 grade Celsius în nopțile din perioada 12-14 noiembrie. Ulterior, acestea vor scădea spre 2 grade, iar în perioada 16-22 noiembrie, media valorilor nocturne va oscila între 4 și 6 grade Celsius.

Temporar vor fi ploi în cea mai mare parte a intervalului, iar în jurul datelor de 11 și 14 noiembrie, pe alocuri, acestea pot fi moderate cantitativ, cu peste 10-15 l/mp, conform ANM.

În Crişana, media temperaturilor maxime va crește treptat de la 8 grade în 9 noiembrie, valori sub cele obișnuite pentru această perioadă, până la 18-19 grade în zilele de 12 și 13 noiembrie, temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal. După care, vremea se va răci considerabil, iar media temperaturilor maxime va coborî spre 9 grade. Din 16 noiembrie este posibilă o nouă creștere a valorilor diurne, spre medii de 13-14 grade, urmată de o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului prognozat.

Temperaturile minime vor crește treptat de la o medie de 2-3 grade în noaptea de 10 noiembrie până la 8-10 grade în nopțile din perioada 12-14 noiembrie. Apoi, acestea vor scădea spre 1-2 grade. În perioada 16-22 noiembrie, media valorilor nocturne va crește și va oscila între 4 și 6 grade.

Temporar, vor fi ploi în cea mai mare parte a intervalului, iar în jurul datelor de 11 și 14 noiembrie 2026, pe alocuri, acestea pot fi moderate cantitativ, cu peste 10-15 l/mp.

Pe de altă parte, în Transilvania, până în 11 noiembrie, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele obișnuite și se vor situa, în medie, între 9 și 11 grade. Apoi, temperaturile vor crește treptat, astfel încât în intervalul 12-13 noiembrie vor ajunge la medii de 15-18 grade, mult mai ridicate decât în mod normal.

La mijlocul lunii noiembrie, vremea se va răci semnificativ, iar media temperaturilor maxime va fi de 6-8 grade. Ulterior, este posibilă o nouă creștere a acestora, spre 11-12 grade, urmată de o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului.

Valorile termice minime vor crește treptat de la o medie de -2…0 grade în noaptea de 10 noiembrie până la 6-8 grade în nopțile de 13 și 14 noiembrie. Ulterior, acestea vor scădea spre valori în jurul a 0 grade. În perioada 18-22 noiembrie, media valorilor nocturne va oscila între 2 și 4 grade. Local și temporar vor fi ploi slabe cantitativ în intervalele 11-15 și 19-22 noiembrie, dar izolat și trecător și în restul perioadei.

În zona Maramureş, până în 11 noiembrie, vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu medii ale temperaturilor maxime în jurul a 10 grade. Ulterior, se va încălzi, astfel că în ziua de 13 noiembrie media acestora va ajunge la 16-17 grade, valori mult mai ridicate decât în mod normal.

Vremea se va răci drastic în perioada 14-16 noiembrie, când media temperaturilor maxime va coborî la 8-9 grade. Din 16 noiembrie este posibilă o nouă creștere a valorilor diurne, spre medii de 12 grade, urmată de o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului prognozat, susține ANM.

Valorile termice minime vor crește treptat de la o medie de -1 grad în noaptea de 10 noiembrie până la 8 grade în nopțile de 13 și 14 noiembrie. Ulterior, acestea vor scădea spre 0 grade. În perioada 17-22 noiembrie, media valorilor nocturne va crește și va oscila între 3 și 5 grade. Temporar, vor fi ploi în cea mai mare parte a intervalului, iar în jurul datei de 14 noiembrie, pe alocuri, acestea pot fi moderate cantitativ, cu peste 10-15 l/mp, a transmis ANM.

În partea de nord-est, media temperaturilor maxime va crește treptat de la 7 grade în 9 noiembrie, valori sub cele obișnuite, până la aproximativ 18 grade în ziua de 13 noiembrie, temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal. Apoi vremea se va răci semnificativ, iar media valorilor diurne va coborî la 6-7 grade în perioada 14-16 noiembrie. După această perioadă este posibilă o nouă creștere, spre medii de 11-12 grade, urmată de o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului.

Aceleași fluctuații se vor înregistra în cazul temperaturilor minime, care vor crește treptat de la o medie de -2 grade în noaptea de 10 noiembrie până la 7-8 grade în nopțile de 13 și 14 noiembrie, potrivit ANM. Ulterior, acestea vor scădea spre valori în jurul a 0 grade. În perioada 18-22 noiembrie, media valorilor nocturne va oscila între 3 și 5 grade. Pe alocuri vor fi ploi slabe și trecătoare în intervalele 11-15 și 19-22 noiembrie. În rest, probabilitatea de ploaie va fi redusă.

În Dobrogea, media temperaturilor maxime va crește treptat de la 12 grade până la aproape 21 de grade în ziua de 13 noiembrie, temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal! Apoi, vremea se va răci semnificativ, iar media temperaturilor maxime va coborî la 9-10 grade în zilele de 15 și 16 noiembrie. Din 17 noiembrie este posibilă o nouă creștere a valorilor diurne, spre medii de 14-15 grade, urmată de o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului prognozat.

Temperaturile minime vor crește treptat de la o medie de 5 grade în noaptea de 10 noiembrie până la 10-12 grade în nopțile de 12 și 13 noiembrie, apoi acestea vor scădea spre 3-5 grade. În perioada 17-22 noiembrie, media valorilor nocturne va crește spre 7-8 grade. Pe arii restrânse vor fi ploi slabe în zilele de 11 și 12 noiembrie, în jurul datei de 15 noiembrie și după 18 noiembrie. În rest, probabilitatea de ploaie este redusă.

În sudul țării, în primele două zile, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele obișnuite și se vor situa, în medie, între 9 și 12 grade. Apoi, temperaturile vor crește treptat, astfel încât în data de 13 noiembrie vor ajunge la medii de aproximativ 20 de grade, mult mai ridicate decât în mod normal.

Ulterior, vremea se va răci semnificativ în Muntenia, iar media temperaturilor maxime va fi de 8-9 grade în zilele de 15 și 16 noiembrie. După această perioadă este posibilă o nouă creștere a valorilor termice, spre 14 grade, urmată de o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului.

Aceleași fluctuații se vor înregistra și în cazul temperaturilor minime, care vor crește treptat de la o medie de 2 grade până la 6-8 grade Celsius în nopțile de 13 și 14 noiembrie. După care acestea vor scădea spre 2-3 grade. În perioada 18-22 noiembrie, media valorilor nocturne va crește și va oscila între 4 și 6 grade. Pe alocuri vor fi ploi slabe și trecătoare în jurul datei de 15 noiembrie și după 19 noiembrie. În rest, probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Pe de altă parte, în Oltenia, în primele două zile, valorile termice diurne se vor situa, în medie, între 7 și 10 grade, sub cele obișnuite pentru această perioadă. Apoi temperaturile vor crește treptat, astfel încât la mijlocul lunii noiembrie vor ajunge la medii de aproximativ 18 grade, mult mai ridicate decât în mod normal.

În zilele de 15 și 16 noiembrie, vremea se va răci destul de tare, iar media temperaturilor maxime va fi de aproximativ 8 grade. Ulterior, este posibilă o nouă creștere a acestora, spre 13-14 grade, urmată de o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului.

Aceleași fluctuații se vor înregistra și în cazul temperaturilor minime, care vor crește treptat de la o medie de 2 grade Celsius până la 6-8 grade în nopțile de 13 și 14 noiembrie, apoi vor scădea spre 2 grade. În perioada 16-22 noiembrie, media valorilor nocturne va crește ușor spre 4-5 grade. Temporar, vor fi ploi slabe în cea mai mare parte a intervalului, pe arii mai extinse în zilele de 14 și 15 noiembrie, precum și în perioada 19-22 noiembrie, a mai precizat ANM.

În zona montană, vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime de 2-4 grade. Apoi, se va încălzi, astfel că în zilele de 12 și 13 noiembrie media acestora va ajunge la 10-11 grade, valori peste cele normale.

Va urma o nouă răcire semnificativă, iar media temperaturilor maxime va fi de 1-3 grade în zilele de 15 și 16 noiembrie. După această perioadă este posibilă o nouă creștere a temperaturilor, spre 5-6 grade, urmată de o scădere ușoară în ultimele zile ale intervalului.

Temperaturile minime vor crește treptat de la o medie de -3…-2 grade în noaptea de 10 noiembrie până la 5-6 grade în nopțile de 13 și 14 noiembrie. Apoi, acestea vor scădea spre -4 grade. În intervalul 18-22 noiembrie, media valorilor nocturne va crește spre 0-2 grade. Temporar, vor fi ploi în general slabe cantitativ în cea mai mare parte a intervalului. La altitudini de peste 1.500 de metri, în perioadele 9-10 și 14-15 noiembrie, vor fi lapoviță și ninsoare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat viitoarea destinație a lui Aymen Boutoutaou: „3 milioane de euro aruncate în foc!”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Firmele renunță la angajați, dar un domeniu face recrutări. Cine are cele mai mari șanse să se angajeze
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Modificări privind indemnizaţia pentru creşterea copilului. Un proiect de lege pentru părinți a fost avizat în Senat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT