Vremea rea face ravagii: zeci de persoane evacuate. Este COD ROŞU, oamenii au fost avertizaţi prin Ro-Alert

Aproximativ 80 de persoane dintr-un cartier al municipiului Bistriţa şi din localitate Budacu de Jos sunt evacuate, marţi după-amiază, din cauza inundaţiilor din ultimele ore. În judeţul Bistriţa-Năsăud este în vigoare un Cod roşu de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Şieu, populaţia din şapte comune fiind avertizată prin sistemul Ro-Alert.
Alina Costache
21 mai 2019, 15:14
Vremea rea face ravagii: zeci de persoane evacuate. Este COD ROŞU, oamenii au fost avertizaţi prin Ro-Alert

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, sub coordonarea CJSU Bistriţa-Năsăud, pune în aplicare planul de evacuare pentru circa 40 de persoane din cartierul Viişoara al municipiului.

De asemenea, în localitatea Budacu de Jos, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a dispus evacuarea preventivă a aproximativ 40 de persoane care locuiau pe aceeaşi stradă, afectată de inundaţii. Acestea au fost adăpostite temporar la rude sau vecini ale căror locuinţe nu sunt expuse riscului de a fi inundate.

„Conform INHGA, există estimări că debitul total al celor trei cursuri Budac, Şieu şi Bistriţa vor duce la o creştere în aval de confluenţă de 130 -150 cm. O comisie mixtă (SGA şi ISU Bistriţa-Năsăud) condusă de prefectul judeţului s-a asigurat că au fost luate măsurile de protejare/ prevenire a inundaţiilor la un rezervor de pentan (capacitate aproximativ 35000 l) de la un operator economic din Sărăţel. La nivelul operatorului economic se iau toate măsurile de protecţie care se impun”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Totodată, a fost alertată populaţia prin sistemul Ro-Alert cu privire la un nou Cod roşu de inundaţii (valabil până la ora 24.00), care vizează comunele: Şieuţ, Şieu, Mărişelu, Şieu Măgheruş, Şieu Odorhei, Şintereag şi Beclean.

Conform sursei citate, au fost recomandate măsuri de adăpostire a populaţiei în zone înalte.

Până la ora 14.30, în judeţul Bistriţa-Năsăud au intervenit pentru sprijinirea cetăţenilor afectaţi de urmările precipitaţiilor din ultimele ore 28 de echipaje încadrate cu 84 de pompieri.

Potrivit Institututului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, de marţi de la ora 15.00 până miercuri la ora 24.00, este Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sector aval S.H. Valea Vişeului, Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Someş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş), Niraj (judeţul Mureş), Olt – bazin amonte Ac. Voila (judeţele Harghita, Covasna, Braşov), Bistriţa – bazin superior amonte Ac. Izv. Muntelui (judeţele Suceava, Harghita şi Neamţ), Prut – sector amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).

De marţi de la ora 15.00 şi până miercuri, la ora 14.00, este Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş – bazin superior (judeţul Maramureş), Crasna – curs mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare).

Hidrologii au emis însă Cod roşu, de marţi de la ora 15.00 până la ora 24.00, pe râurile din bazinul hidrografic Şieu (afluent al râului Someşul Mare) – judeţul Bistriţa-Năsăud.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Gigi Becali, prima reacţie după ce FCSB şi-a aflat adversarul din Conference League: „Ştiu un singur lucru!”
Capital.ro
Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Playtech.ro
Ce înseamnă alertele de călătorie emise de MAE și de ce nu ar trebui să le ignori înainte de o vacanță
Adevarul
Ce urmează pentru PNL după mișcarea lui Nicușor Dan. Andrei Ţăranu: „Dar în capul domnului Bolojan ce scenariu este?”
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Cristi, tatăl care a sfârșit după ce și-a salvat fratele de la înec. Avea doar 27 de ani și un bebeluș de câteva luni
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Răsturnare de situație în PNL! Adrian Veștea vânează șefia partidului și vrea locul lui Ilie Bolojan la Congresul extraordinar (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?