Waze, 4 tipuri de notificări ale echipajelor de poliție. Care sunt acestea și ce presupun

Waze continuă să fie una dintre cele mai populare aplicații de navigație în rândul șoferilor din România, în special pentru cei care conduc zi de zi în orașe sau pe drumuri naționale.
Mircea Filipescu
11 nov. 2025, 22:37
Waze, 4 tipuri de notificări ale echipajelor de poliție. Care sunt acestea și ce presupun

Waze este una dintre cele mai cunoscute aplicații de navigație, fiind folosită zilnic de milioane de șoferi. Cu toate că oferă funcții de avertizare pentru radare și echipaje de poliție, acestea nu justifică nerespectarea limitelor de viteză sau a regulilor de circulație, conducerea preventivă rămânând esențială.

Această aplicație nu trebuie utilizată pentru a evita sancțiunile, iar pentru siguranță, este recomandat ca telefonul să nu fie folosit direct în timpul condusului.

Waze se  bazează pe raportările utilizatorilor, nu pe detectarea tehnologică a undelor radar, iar din acest motiv, sistemul este legal și le oferă șoferilor o imagine de ansamblu asupra traficului și a posibilelor controale.

Citește și: Șoferii își vor putea plăti amenzile mai simplu! Care sunt procedurile de achitare

Tipurile de raportări disponibile pe aplicația Waze

Funcția „Raportează poliție” afișează în prezent patru opțiuni distincte, prin care utilizatorii pot semnala mai precis tipul de control observat pe drum.

Poliție: Această opțiune este utilizată pentru a indica un echipaj de poliție vizibil, de regulă aflat pe marginea drumului, într-o zonă de supraveghere sau control. Poate fi vorba despre un filtru rutier, o verificare de documente sau o patrulă în mișcare.

Radar mobil: Avertizarea „Radar mobil” se referă la aparatele radar amplasate temporar pe trepied, folosite în special în zone cu trafic intens sau la intrarea în localități. În realitate, aceste dispozitive sunt radare de tip pistol fixate pe suport pentru măsurători statice, dar care pot fi mutate rapid dintr-un loc în altul, în funcție de nevoile poliției rutiere. Tot în această categorie intră și radarele tip pistol utilizate direct de polițiști, fie din interiorul autospecialelor inscripționate, fie de pe marginea drumului, în imediata apropiere a vehiculului de serviciu, notează Promotor.

Radar fix/mobil: Această categorie vizează radarele montate direct pe mașinile de poliție, fie inscripționate, fie neinscripționate. Spre deosebire de cele pe trepied, aceste aparate pot fi folosite în mișcare și măsoară viteza autovehiculelor aflate în față sau în sens opus.

Sensul opus: Această opțiune este dedicată raportării echipajelor de poliție aflate pe cealaltă bandă de mers. Informația este utilă pentru cei care se apropie din direcția opusă, permițându-le astfel să reducă viteza și să adapteze condusul preventiv.

Toate alertele menționate pot fi confirmate sau infirmate de alți utilizatori aflați în apropiere, ceea ce face ca sistemul să se actualizeze constant.

Pe lângă avertizările legat de poliție și radare, Waze vine cu informații referitoare la accidente, lucrări, obstacole, drumuri închise sau condiții meteo dificile.

Citește și: Panică printre șoferi! ”S-a dat drumul la camere pe DN1, toate autostrăzile!”. Unde circulă mesajul și cine l-a lansat

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, după înfrângerea cu Suedia: România va câștiga returul de la București
Capital.ro
Deficitul României a scăzut cu aproape 27 de miliarde de lei. Cum arată execuția bugetară după primele opt luni din 2026
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Dan Șucu a refuzat transferul lui Alex Dobre la un club de top din Marea Britanie
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte