Weekendul vine cu vreme caniculară. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Temperaturile ridicate vor domina sfârşitul de săptămână, iar disconfortul termic ne va da mari bătăi de cap. Mercurul din termometre va urca în următoarele zile până la 36 de grade la umbră.

25 iul. 2013, 13:27
Weekendul vine cu vreme caniculară. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Ziua de vineri aduce o vreme călduroasă în vestul şi sudul ţării şi local în centru. Temperaturile maxime vor pleca de la 25 de grade în nordul Moldovei şi ajung spre 36 de grade în vestul Olteniei. Dată find şi umezeala ceva mai ridicată din aer, cel puţin în Banat şi Oltenia, acolo unde pe alocuri indicele temperatură – umezeală va depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic. Soarele străluceşte nestingherit în mare parte din ţară, mai puţin după-amiaza şi seara, când norii se înmulţesc şi lasă ploi de vară, cu tunete, fulgere şi răbufniri ale vântului local în zona Carpaţilor Orientali şi pe arii restrânse în regiunile estice, sud-estice şi centrale.

Vineri, bucureştenilor le este rezervată în continuare o vreme călduroasă şi însorită. Vântul abia dacă adie, aşa că vom resimţi din plin după-amiază cele 32…33 de grade pe care le vor arată termometrele la umbră. Presiunea atmosferica ramane la 753 mm Hg.

Citeşte şi PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE TREI LUNI

Sâmbătă, vorbim tot despre o vreme destul de frumoasă la nivelul întregii ţări, dar şi călduroasă, îndeosebi în jumătatea vestică a ţării. Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra tot în partea de nord a Moldovei, amiaza aduce aici aproximativ 25 de grade, iar cele mai ridicate valori vor fi în vestul şi sudul Olteniei, în jur de 36 de grade. Printre cei câţiva nori ce vor umbri cerul soarele arzător de iulie se arată prin estul şi în sud-estul ţării, dar şi la munte unde vor scutura puţine ploi de vară, posibil cu tunete şi fulgere, iar vântul se agită în Moldova şi Dobrogea, dar şi pe crestele montane înalte.

Ziua de sâmbătă în Capitală stă tot sub semnul vremii călduroase. Deşi spre seară, trecător, se arată norii pe cerul Bucureştiului dominat până atunci de soare şansele de ploaie vor fi destul de reduse. Vântul are unele adieri, iar amiaza vine cu temperaturi generoase, în jur de 32 de grade.

Duminică, după-amiază canicula se extinde şi cuprinde toată Oltenia, Banatul, mare parte din Crişana, Muntenia şi partea de sud-vest a Transilvaniei. Meteorologii anunţă maxime termice cuprinse în general între 29 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile sud-vestice şi cele mai scăzute în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei. Soarele domină cerul şi numai după-amiaza în zona Carpaţilor Orientali îşi fac apariţia câţiva stropi de ploaie, în timp ce vântul este destul de liniştit, aşa că arşiţa sfârşitului de săptămână va fi resimţită din plin.

Canicula cuprinde şi zona Bucureştiului duminică, când amiaza aduce în termometrele aflate la umbra 34…35 de grade. Toate acestea în condiţiile cerului senin, fără urmă de nor pe cer şi vânt domol.

Săptămâna începe cu două zile de vreme calduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară luni după-amiaza în vestul, sudul şi local în centrul ţării, iar marti canicula rămâne de interes numai pentru regiunile sudice pentru că ploile încep să se înmulţească. La început ploile cu tunete, fulgere şi rafale ale vântului vor cuprinde regiunile intracarpatice ale ţării, apoi se vor extinse şi în restul zonelor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 37 de grade, posibil uşor mai ridicate în regiunile vestice şi sudice în prima zi a săptămânii.

Marea este locul ideal pentru ziua de vineri. În ciuda celor câteva ploi rătăcite, cu ceva descărcări electrice la mare pe înserat, în rest, vremea se anunţă însorită, dar puţin cam vântoasă. Dar temperaturile ne vor încânta fără drept de apel cu valori ce urcă şi la 29 de grade, în timp ce apa mării adună aproximativ 23-24 de grade la ţărm.

Munţii sunt şi ei o destinaţie demnă de luat în calcul vineri. Chiar dacă norii mai scapă şi câteva ploi peste crestele Carpaţilor Orientali după masă, când fulgerele şi tunetele, ca şi vântul ceva mai agitat, vor întregi tabloul meteo al unei zile de vară cu toate fenomenele obişnuite. Temperaturile însă nu lasă de dorit, aşa că ne vom bucura de de 15 grade la Vârful Toaca, 19 la Sinaia şi Păltiniş  şi chiar 22 de grade la Stâna de Vale.

Căldura pune stăpânire şi pe Transilvania şi se va resimţi mai ales în partea de vest a regiunii acolo unde mercurul în termometre ajunge la amiază până la 30…31 de grade, în timp ce la Miercurea Ciuc vor fi 27 de grade, iar la Braşov 29. Soarele este cuvântul de ordine şi vineri, mai puţin în zonele din apropiere munţilor, unde după-amiaza şi seara norii se înmulţesc şi vor lasă puţine ploi de scurtă durată cu fenomene electrice.

Vremea este călduroasă şi în nord-vestul ţării, unde până în orele amiezii termometrele vor strânge în unele zone temperaturi caracteristice unei zile tropicale. 30 de grade vor fi în Satu Mare la umbra şi 31 în Oradea.

Căldura este din ce în ce mai supărătoare în partea de vest a ţării, acolo unde soarele domină cerul şi, deşi temperaturile nu depăşesc peste tot pragul caniculei, datorită umezelii din aer pe alocuri se instalează starea de disconfort termic. În adăpostul meteorologic se vor înregistra 32 de grade în Arad, 33 în Timişoara şi în jur de 35 de grade în extremitatea sudică a Banatului.

Căldura nu cedează teren nici în Oltenia, ba mai mult vorbim depre temperaturi de până la 36 de grade la umbră în partea de vest a regiunii, cum este cazul în Drobeta Turnu Severin. Disconfortul termic este accentuat şi în restul zonei datorită soarelui arzător şi a umezelii din aer.

În Muntenia vor fi cel mult 34 de grade în Alexandria şi Giurgiu şi 30 … 31 de grade mai spre deal, în Piteşti, respectiv Târgovişte. În aceste condiţii vorbim deppre o vreme călduroasă şi însorită, chiar dacă pe cer se arată câţiva nori, aceştia vor fi numai pentru decor.

Ziua de vineri aduce în partea de sud-est a ţării temperaturi generoase, dar fără a fi excesiv de ridicate. Cel mult 31 de grade vor fi în Buzău, 32 de grade în Călăraşi şi 29 de grade pe litoral. Cerul va fi stăpânit de soare, dar îşi fac apariţia din când în când şi câţiva nori, fără să lase însă precipitaţii.

Ploile de scurtă durată se arată vineri doar prin nordul Moldovei, acolo unde şi temperaturile sunt apropiate de normalul perioadei în care ne aflăm. Vorbim despre 25 de grade în Suceava, 27 în Iaşi şi 28 în Bacău. Mai spre sud vor fi destul de multe ore cu soare şi în jur de 30 de grade în termometre.