Wikileaks: Hillary Clinton suspectează Arabia Saudită şi Qatarul de finanţare a reţelei teroriste Stat Islamic

În cadrul unui schimb de emailuri efectuat între candidata democrată la preşedinţia SUA şi John Podesta, Clinton identifică Arabia Saudită şi Qatarul ca fiind suporteri “financiari şi logistici” ai reţelei teroriste Stat Islamic, relevă date oferite de Wikileaks, citate de site-ul CNN.
Filip Stan
12 oct. 2016, 05:36
Wikileaks: Hillary Clinton suspectează Arabia Saudită şi Qatarul de finanţare a reţelei teroriste Stat Islamic

Acest suport este unul “clandestin”, dată fiind cooperarea aparentă dintre Statele Unite şi cele două state sunnite împotriva militanţilor şi a altor acţiuni din cadrul războiului civil sirian.

În cadrul corespondenţei dintre Hillary Clinton şi Podesta, pe atunci consilier al preşedintelui Barack Obama, aceasta a conceput o strategie de combatere a grupării Stat Islamic, care implica susţinerea forţelor kurde din Siria şi Irak prin consiliere militară.

“În timp ce operaţiunea militară avansează, trebuie să ne folosim de avantajele diplomatice şi ale serviciilor secrete pentru a pune presiune asupra Guvernelor din Qatar şi Arabia Saudită, care finanţează în mod clandestin SI şi alte grupări radicale sunnite din regiune,” ar fi scris Hillary Clinton.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT