WikiLeaks scoate la iveală emailurile partidului preşedintelui Erdogan. Vezi ce se spune despre Ponta şi Iohannis

România este menționată în 99 dintre cele 294.548 de emailuri de pe serverul intern al partidului aflat la guvernare în Turcia, date publicităţii de WikiLeaks. Fostul premier Victor Ponta, cunoscut pentru legăturile strânse cu actualul regim de la Ankara, apare în trei mesaje electronice. Într-unul dintre acestea mai sunt menționați președintele Klaus Iohannis și actualul director al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu.
Filip Stan
21 iul. 2016, 06:48
WikiLeaks scoate la iveală emailurile partidului preşedintelui Erdogan. Vezi ce se spune despre Ponta şi Iohannis

Email-urile sunt utilizate în principal pentru „gestionarea afacerilor externe” și nu pentru chestiuni interne sensibile, a anunțat WikiLeaks, iar cele privind România nu fac excepție.

Victor Ponta, de exemplu, este menționat într-un raport Goldman Sachs Global Investment Research trimis pe mail în octombrie 2015, înaintea alegerilor generale din Turcia. Documentul menționat face o trecere în revistă a situației din regiune, insistând asupra politicii fiscale.

Despre România se spune că este de așteptat ca Banca Națională să mențină dobânda de politică monetară din acea perioadă. Economia era pe creștere, dar analiștii Goldman Sachs Global Investment atrăgeau atenția asupra unei posibile schimbări de ton a BNR. „În opinia noastră, aceste dinamici de creștere, ca și incertitudinea privind proporțiile expansiunii fiscale pentru anul următor – având în vedere discuțiile despre mărirea salariilor în sectorul public și propunerile premierului Ponta pentru noi tăieri de taxe – ar putea cauza, în cele din urmă, înăsprirea tonului BNR”, se spune în documentul respectiv, citat de Digi24.

Citeşte şi:  Wikileaks a publicat 300.000 de emailuri de pe serverul intern al partidului lui Erdogan. Vezi în câte e vorba de România

Într-un alt email se menționează numirea ca director al SIE a lui Răzvan Ungureanu, fost premier și ministru de externe. În context, Victor Ponta spunea că nu a fost consultat de șeful statului, Klaus Iohannis, pe această temă, potrivit sursei citate, care reamintește de boicotul PSD de la votul din Parlament.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit, pe 30 iunie 2015, director al SIE de plenul Parlamentului cu 278 de voturi ”pentru” și șase ”împotrivă”, din total de 284 de voturi valabil exprimate.

Numele lui Victor Ponta apare și într-un email din toamna lui 2014, în care sunt menționate o serie de întrevederi ale președintelui turc Recep Tayyip Erdogan la ONU. Printre interlocutori se numărau Victor Ponta, omologul său italian, Matteo Renzi, și președintele Iranului, Hassan Rouhani.

Autoritatea turcă de supraveghere a internetului a blocat accesul de pe teritoriul țării la site-ul WikiLeaks, după ce acesta a publica documentele identificate ca emailuri provenite de la Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare.

Comisia de telecomunicații din Turcia a informat miercuri că a fost luată o „măsură administrativă” împotriva WikiLeaks, termen ce desemnează în mod uzual blocarea accesului la site-uri.

Potrivit Agerpres, organizația lui Julian Assange a postat pe Twitter un link către o bază de date despre care afirmă că ar conține un total de 294.548 de e-mailuri și „multe mii” de atașamente de la 762 de adrese legate de domeniul AKP, akparti.org.tr.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Povestea neștiută a lui Martin Pascual, fundașul golgheter al lui Dinamo: “Un tip fără fițe, foarte modest!”
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 12 octombrie. Cât costă benzina, motorina și GPL-ul la început de săptămână. Cele mai mici prețuri
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă. Cum pot femeile cu copii să iasă mai devreme la pensie și să scape de penalizare
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte