Wimbledon 2018. Două românce în ultimul tur al calificărilor. Avem deja cinci jucătoare pe tabloul principal

Wimbledon 2018. Alexandra Dulgheru şi Elena gabriela Ruse mai au un singur meci până la accederea turneului de Grand Slam de la Wimbledon, în urma victoriilor obţinute miercuri.
Ionela Marcu
27 iun. 2018, 12:39
Wimbledon 2018. Două românce în ultimul tur al calificărilor. Avem deja cinci jucătoare pe tabloul principal

Wimbledon 2018. Alexandra Dulgheru, locul 126 WTA şi cap de serie numărul 16, a învins-o, miercuri, cu scorul de 7-5, 3-6, 6-2, pe Jing-Jing Lu (China), locul 188 WTA, în turul al doilea al calificărilor pe tabloul principal al turneului de la Wimbledon. Dulgheru va evolua în ultima manşă preliminară cu Tamara Zidansek, din Slovenia, locul 96 WTA.

Tot miercuri, Elena Gabriela Ruse (197 WTA) a învins-o cu 5-7, 6-4, 6-4, pe australianca Arina Rodionova, jucătoare de 28 de ani, clasată pe locul 122 în lume. Pentru un loc pe tabloul principal ea va juca împotriva jucătoarei austriece Barbara Haas, locul 215 în lume.

Accederea în ultimul act al calificărilor este recompensată cu un premiu de 19.500 de lire sterline (aproximativ 22.000 de euro) şi cu 30 de puncte WTA.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Câți bani încasează lunar Adi Vasile la Survivor România. Diferență uriașă față de sumele primite de concurenți
Capital.ro
Marea actriță a murit. Am pierdut o stea. Românii o știau din serialul Tânăr și Neliniștit
Playtech.ro
Motivul pentru care motorina premium este mai ieftină. O nouă scădere a preţurilor se va observa la pompă începând de marţi
Adevarul
Povestea olteanului cu plantații de portocali și măslini în Grecia: „Am plecat la muncă. La început treceam granița ilegal”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Șumudică, pus la zid după ce a făcut scandal la meciul de tenis: ”A venit simpaticul nostru, clovnul de serviciu. Trebuia dat afară”
MediaFlux
Ce pensie vei avea dacă ai lucrat cu salariul minim pe economie. Ministrul Muncii: „Este realitatea”
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj