X FACTOR 2016. Carla’s Dreams, cucerit de o concurentă: Ai cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut până acum

X FACTOR 2016. Vinerea aceasta, pe 11 noiembrie, este ultima ediție de audiții „X Factor”, astfel că de săptămâna viitoare se dă startul emoțiilor din Bootcamp. Ultimele voturi se împart vinerea aceasta, iar cei patru jurați au parte de momente emoționante, dar și de revederi.
Filip Stan
11 nov. 2016, 13:15
X FACTOR 2016. Carla's Dreams, cucerit de o concurentă: Ai cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut până acum

„Ai cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut până acum!”, îi va spune solistul de la Carla’s Dreams unei concurente în ediția de vineri. Aceasta vine însoțită de tatăl ei, cântăreț de folclor, și va povesti pe scena „X Factor” că iubește muzica și a avut deja spectacole în America, Germania sau Canada, unde a cântat alături de tatăl ei.

X FACTOR 2016. Concurenți care au mai fost și în anii trecuți la „X Factor” revin, de data aceasta deciși să facă o impresie și mai bună. Este și cazul unei asistente medicale care lucrează la o grădiniță, dar care iubește spectacolul. Cabaretul va fi cuvântul de ordine pentru momentul ei, iar șpagatul cu care va încheia reprezentația va da naștere unui dialog spumos între jurați. „Eu pot să fac șpagatul”, susține Delia, „De-abia mă abțin să merg să fac șpagatul, dar nu pot acum, că am cizmele astea.” „Și eu”, adaugă săgalnic Brenciu, în vreme ce juratul de la Carla’s Dreams va completa: „Dacă-l faceți și dumneavoastră, domnule Brenciu, eu îl fac în aer.”

Cine merge mai departe și cine rămâne doar cu amintirea „X Factor” rămâne de văzut vinerea aceasta de la 20.30.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT