YouTube, interzis în Egipt timp de o lună

Un tribunal egiptean a luat sâmbătă decizia de a bloca, timp de o lună, accesul la canalul YouTube pe motiv că acesta nu ar fi reuşit să retragă filmul american antiislam, informează Washington Post, citat de Mediafax.
Alina Costache
10 feb. 2013, 09:41

Tribunalul administrativ din Cairo a oferit astfel rezolvare unei plângeri înaintate de către un avocat egiptean independent. Judecătorul Hassouna Tawfiq, care a condus cazul, a precizat că interdicţia se va aplica şi altor site-uri unde circulă respectivul material video, inclusiv Facebook şi Twitter.

Nu au fost oferite însă informaţii cu privire la data când va intra în vigoare interdicţia, deoarece decizia finală aparţine în acest caz premierului egiptean şi ministrului Comunicaţiilor din Egipt. De asemenea, decizia Curţii poate fi atacată cu recurs.

"Este o pedeapsă temporară, am putea spune, pentru acele site-uri care participă la asta", a declarat Twfiq.

Filmul la care se face referire, numit "Inocenţa musulmanilor", îl portretizează pe profetul musulman Mohamed ca pe un prost şi un afemeiat şi a stârnit un val de proteste în lumea musulmană, în septembrie anul trecut.

Activiştii au folosit canalul YouTube şi site-urile de socializare pentru a răspândi filmul pe scară largă dar şi pentru a difuza lumii întregi imagini cu violenţe ale poliţiştilor.

În Egipt, numai 18 procente dintre locuitori folosesc internetul, potrivit unui raport guvernamental datând din 2010.

Controversatul autor al filmului care a provocat furie în ţările arabe, condamnat la închisoare


Tribunalul administrativ din Cairo a oferit astfel rezolvare unei plângeri înaintate de către un avocat egiptean independent. Judecătorul Hassouna Tawfiq, care a condus cazul, a precizat că interdicţia se va aplica şi altor site-uri unde circulă respectivul material video, inclusiv Facebook şi Twitter.

Nu au fost oferite însă informaţii cu privire la data când va intra în vigoare interdicţia, deoarece decizia finală aparţine în acest caz premierului egiptean şi ministrului Comunicaţiilor din Egipt. De asemenea, decizia Curţii poate fi atacată cu recurs.

„Este o pedeapsă temporară, am putea spune, pentru acele site-uri care participă la asta”, a declarat Twfiq.

Filmul la care se face referire, numit „Inocenţa musulmanilor”, îl portretizează pe profetul musulman Mohamed ca pe un prost şi un afemeiat şi a stârnit un val de proteste în lumea musulmană, în septembrie anul trecut.

Activiştii au folosit canalul YouTube şi site-urile de socializare pentru a răspândi filmul pe scară largă dar şi pentru a difuza lumii întregi imagini cu violenţe ale poliţiştilor.

În Egipt, numai 18 procente dintre locuitori folosesc internetul, potrivit unui raport guvernamental datând din 2010.

Controversatul autor al filmului care a provocat furie în ţările arabe, condamnat la închisoare

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Oltenii, imperiali: „Laurențiu Popescu merită să joace la echipa națională!”. Cheia victoriei Universității Craiova la Corvinul
Capital.ro
Amendă de până la 1.081 de lei și 3 puncte de penalizare pentru șoferi. Noua regulă pentru parcare pregătită în Codul Rutier
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă roșie, după ce vulcanul Etna a eliberat un nor de cenușă la 4 kilometri altitudine! Mai multe zboruri au fost suspendate
iamsport.ro
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte