Zece arestări într-un spital privat, după difuzarea unor imagini cu abuzuri ale personalului medical asupra pacienţilor

Poliţia britanică a arestat 10 membri ai personalului unui spital privat, în urma unui documentar BBC Panorama despre abuzurile comise de aceştia asupra pacienţilor vulnerabili, informează vineri Press Association.
Filip Stan
24 mai 2019, 17:40
Zece arestări într-un spital privat, după difuzarea unor imagini cu abuzuri ale personalului medical asupra pacienţilor

Un reporter sub acoperire al programului BBC Panorama a filmat pacienţi care erau loviţi, batjocoriţi şi maltrataţi de membri ai personalului la spitalul pentru adulţi vulnerabili Whorlton Hall, din comitatul Durham, nordul Angliei.

Poliţia din Durham a declarat că ancheta include acuzaţii de abuz fizic şi psihologic al pacienţilor de la acest spital, situat în apropiere de localitatea Barnard Castle, potrivit Agerpres.

Potrivit poliţiei, vineri au fost efectuate arestări în localităţile Barnard Castle, Bishop Auckland, Darlington şi Stockton, toate persoanele chestionate fiind membri ai personalului spitalului.

Ministrul Sănătăţii, Caroline Dinenage, şi-a cerut scuze în numele NHS (sistemul de sănătate britanic), după ce documentarul a arătat cum personalul batjocoreşte, intimidează şi imobilizează în mod repetat pacienţii.

Poliţia a precizat totodată că va încerca să coopereze cu echipa Panorama pentru a aduna dovezi suplimentare, informează Agerpres.

„Întrucât aceasta este o anchetă în curs, nu putem să comentăm altceva pe moment decât că prioritatea noastră imediată a fost colaborarea cu alte agenţii pentru a proteja victimele şi familiile lor”, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.

„Ancheta se află într-un stadiu incipient şi va lua ceva timp până va fi finalizată”, a completat acesta.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România