PROTEST la Guvern. Aproximativ zece revoluţionari au intrat în greva foamei VIDEO

Aproximativ 600 de persoane, membri ai unei organizaţii de revoluţionari, au protestat luni la sediul Guvernului, în dreptul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor. Un grup de aproximativ zece protestatari au decis să intre în greva foamei, solicitând premierului Victor Ponta respectarea prevederilor Legii 341 privind drepturile revoluţionarilor. În timpul protestului, circulaţia a fost oprită pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, pe sensul dinspre Perla spre Piaţa Victoriei.
Filip Stan
18 mart. 2013, 09:55
PROTEST la Guvern. Aproximativ zece revoluţionari au intrat în greva foamei VIDEO

Un grup de aproximativ zece revoluţionari au decis să intre în greva foamei. Aceştia au arătat că vor rămâne în greva foamei până când premierul Victor Ponta le va răspunde în scris solicitărilor. Ei mai susţin că, până marţi, aproximativ 500 de revoluţionari se vor afla în greva foamei. Potrivit acestora, revoluţionarii vor picheta sediile consiliilor judeţene şi ale prefecturilor.

Protestul a fost organizat de Sindicatul Revoluţionarilor din Decembrie 1989, fiind autorizat să se desfăşoare între orele 10.00 şi 16.00.

În jurul orei 12.30 a avut loc şi primul incident de la protest. Un bărbat a leşinat în mijlocul protestatarilor. O ambulanţă a venit imediat la locul incidentului pentru a-i acorda primul ajutor. Pacientul a fost transportat la Spitalul Floreasca din Capitală. Bărbatul avea o hârtie atârnată de gât pe care scria: „Vă place numai când muncim? Vă mulţumim!”.

„În 1989 am luptat cu un regim tiranic şi am instituit libertatea şi democraţia. Facem un apel către Victor Ponta şi îl invităm la un dialog real cu revoluţionarii, în Piaţa Victoriei. Suntem nemulţumiţi că la trei zile după alegeri, acest Guvern a extins măsurile de austeritate ale Guvernului Boc cu încă un an. Mai mult, există o lege, 341, care cerem să fie aplicată ad litteram. Există abuzuri din partea echipei guvernamentale. Acea ordonanţă 84 din 2012 , dacă trece ad littram, prin articolul 10, din aprilie va suspenda plata indemnizaţiilor pentru orfanii şi văduvele revoluţionarilor şi mutilaţii din revoluţie. Nu tolerăm aşa ceva”, a spus unul dintre protestatari.

„Domnul Victor Ponta a spus că respectă legile ţării. Nu respectă nimic! Domnule Ponta, când aţi fost corect, înainate, când eraţi în opoziţie sau acum? Îi transmitem lui Ponta să respecte legile ţării. Legea 341 este o lege votată de Parlamentul României şi este o lege specială, să nu îşi bată joc de noi! Aşa cum în ianuarie şi februarie 2012 am ieşit în Piaţa Universităţii, tot aşa vom ieşi şi acum„, a declarat un alt protestatar.

Deşi organizatorii au cerut autorizaţie de protest pentru 150 de persoane, la Guvern, pe trotuarul din faţa sediului Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, la acţiune au venit aproximativ 600 de persoane, relatează Mediafax. Astfel, protestatarii nu au mai avut loc pe trotuar şi au ajuns pe carosabil, blocând circulaţia pe un sens pe Bulevardul Iancu de Hunedoara.

Poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei au deviat traficul de pe banda de lângă Guvern prin Pasajul Victoria.

Protestatarii au spus că sunt nemulţumiţi că le-a fost sistată plata indemnizaţiilor pentru revoluţionari. Aceştia au adăugat că în urma acestei măsuri, mulţi dintre revoluţionari au rămas fără vreun mijloc de trai.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Mugur Isărescu, declarație neașteptată despre trecerea la euro. Ce se pregătește la Banca Națională
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT