Zeci de românce obligate să se prostitueze la Londra, salvate de Poliţie. 17 români au fost arestaţi în Marea Britanie

29 de românce obligate să se prostitueze la Londra au fost salvate de polițiști. Totul s-a întâmplat în urma unei operațiuni care a vizat destructurarea unei rețele internaționale de trafic de carne vie. Membrii reţelei racolau tinere din România şi le obligau să se prostitueze în capitala Marii Britanii. Din 2013 până în prezent, peste 60 de tinere au fost exploatate de proxeneţi. 17 dintre cele 20 de persoane arestate în acest caz sunt cetăţeni români, potrivit surselor România TV. Doi dintre liderii grupării erau căutaţi de autorităţi pentru tentativă de omor.
Ionela Marcu
15 nov. 2019, 10:58
Zeci de românce obligate să se prostitueze la Londra, salvate de Poliţie. 17 români au fost arestaţi în Marea Britanie

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi au făcut joi patru percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Constanţa şi Bacău, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată şi spălare de bani.

Concomitent, la data de 14.11.2019, Poliţia Metropolitană din Londra a efectuat un număr de 16 percheziţii la imobilele utilizate de către membrii grupului infracţional, imobile situate în capitala Regatului Unit al Marii Britanii.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, inculpaţii au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată şi spălare de bani, grup organizat intrafamilial, cu ramificaţii internaţionale, reuşind să recruteze şi să exploateze sexual peste 60 tinere în oraşul Londra”, a transmis DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării recrutau tinere din România, cărora le promiteau locuri de muncă bine plătite în Marea Britanie, apoi le obligau să practice prostituţia. 

„În activitatea de recrutare a victimelor, racolatorii se orientau spre tinere cărora le lipsea experienţa de viaţă, aveau un nivel scăzut de instruire, o stare materială precară sau se aflau în situaţii familiale conflictuale, promiţându-le că vor obţine sume importante de bani. Tinerele erau recrutate prin inducerea în eroare cu privire la activitatea pe care urmau să o desfăşoare în Marea Britanie sau cu privire la remuneraţia pe care urmau să o primească. Acestea erau cazate iniţial în locuinţele membrilor grupării din Iaşi, Brăila şi Constanţa, ulterior fiind transportate în Londra de către membrii grupării, care le achiziţionau biletele de călătorie”, a mai transmis DIICOT .

Procurorii precizează că, odată ajunse în Londra, tinerele erau cazate în locuinţe închiriate de către membrii grupării infracţionale, locuinţe în care se desfăşura şi activitatea de prostituţie.

„După determinarea acestora să accepte practicarea prostituţiei prin folosirea violenţelor, ameninţărilor sau a şantajului, tinerele erau fotografiate în ţinute sumare, iar fotografiile acestora erau postate pe mai multe site-uri de profil din Marea Britanie. În schimbul serviciilor sexuale, fiecare tânără putea obţine zilnic sume cuprinse între 500 şi 1500 de lire sterline. Pentru a menţine tinerele într-o stare de dependenţă şi pentru a le determina să continue practicarea prostituţiei în folosul lor, pe perioade mari de timp, membrii grupării le promiteau o parte din câştigurile realizate, însă, în realitate, le dădeau sume infime de bani, impunându-le cheltuieli exagerate cu privire la cazare, transport, întreţinere, hrană, îmbrăcăminte”, a mai precizat DIICOT.

În urma percheziţiilor domiciliare, 20 de persoane au fost reţinute în Londra şi Iaşi, urmând a se obţine mandate europene de arestare. De asemenea, au fost ridicate sume de bani, 2 autoturisme de lux, laptopuri, telefoane şi 300 de grame de cocaină.

Doi dintre liderii grupării, reţinuţi în Londra, erau de asemenea căutaţi în baza unor mandate europene de arestare emise de autorităţile din România, fiind cercetaţi pentru tentativă de omor.

La acţiunea din Londra au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi detalii în cazul româncei găsite moartă în lada patului, în Italia. Fiul ei de 6 ani, posibil martor-cheie în anchetă
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, calificări și semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Piața imobiliară a continuat să crească în marile orașe din România. Apartamentele sunt în medie cu 6% mai scumpe decât anul trecut
Playtech.ro
Câți bani a strâns un român din ambalajele SGR în doar câteva luni. Metodele prin care clienții spun că își dublează suma
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Este stare de urgență în Columbia, după cutremurul de 7,4 pe Richter! Cel puţin 132 de persoane s-au stins şi 570 au fost rănite
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat