Zgonea îşi cere scuze pentru „afirmaţia nefericită”: Mihai Viteazul e un mare erou

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a prezentat, marţi, pe contul său de Facebook, scuze pentru "afirmaţia nefericită" în care s-a referit la Mihai Viteazul folosind sintagma "colegul meu", el arătând că Mihai Viteazul este un mare erou al poporului român.
Iulian Tudor
05 mart. 2013, 12:49
Zgonea îşi cere scuze pentru

„Am făcut o afirmaţie nefericită astăzi, pentru care îmi cer scuze. Mihai Viteazu este un mare erou al poporului român”, precizează Valeriu Zgonea pe Facebook, potrivit Mediafax.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat, marţi, că domnitorul Mihai Viteazul este „colegul” său, în contextul în care vorbea despre steagul steguiesc de mari dimensiuni arborat la Baraolt.

„Eu sunt din oraşul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune, sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei, nu văd care e problema”, a afirmat Zgonea, întrebat de jurnalişti dacă îl deranjează arborarea steagului secuiesc de la Baraolt.

Deşi a observat că afirmaţia sa despre Mihai Viteazul a stârnit zâmbetele şi chiar râsetele jurnaliştilor, preşedintele Camerei nu a revenit apoi asupra termenului folosit.

Deşi jurnaliştii au încercat să îl abordeze din nou pentru a-l întreba dacă nu cumva a fost o eroare sau o glumă folosirea cuvântului „coleg” despre Mihai Viteazul, Zgonea nu a mai răspuns întrebărilor, grăbindu-se să intre la şedinţa plenului Camerei, pe care o prezidează.

Un drapel secuiesc de mari dimensiuni va fi arborat, marţi, în centrul oraşului Baraolt (Covasna), la iniţiativa organizaţiei locale a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT).

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
De ce și-a petrecut Adrian Mutu vacanța în Republica Dominicană. Cele două persoane care l-au făcut pe ”Briliant” să aleagă țara insulară
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Tradiții de Sânziene păstrate din bătrâni. Ce se face pe 24 iunie pentru un an bun
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Jurnalistul Digi Sport recunoaște: ”Am fost la palat, am mâncat cu Gigi la aceeași masă! Spun direct cum s-a întâmplat”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?