Zi CRUCIALĂ în Parlament. Se decide schimbarea numelui ţării

Parlamentul de la Skopje decide dacă ratifică acordul cu Grecia privind redenumirea statului Macedonia în 'Republica Macedonia de Nord'.
Iulian Tudor
15 oct. 2018, 06:23
Zi CRUCIALĂ în Parlament. Se decide schimbarea numelui ţării

Bătălia legislativă se anunţă dificilă pentru premierul social-democrat macedonean ZoranA Zaev, care a încheiat în iunie acest acord cu omologul său grec Alexis Tsipras. Susţinută de partidele minorităţii albaneze (20-25% din populaţia de 2,1 milioane de locuitori), coaliţia sa nu dispune de majoritatea de două treimi necesară pentru amendarea Constituţiei. În aceste condiţii, Zaev trebuie să convingă zece deputaţi din opoziţia de dreapta (VMRO-DPMNE), potrivit Agerpres.

De la obţinerea independenţei republicii macedonene din fosta federaţie iugoslavă, Grecia consideră că numele ‘Macedonia’ nu se poate aplica decât provinciei sale nordice din jurul oraşului Salonic. Atena s-a opus constant integrării ţării balcanice în NATO şi îi blochează negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Referendumul din 30 septembrie, pe care guvernul macedonean l-a dorit consultativ, nu i-a oferit o legitimitate politică solidă premierului Zoran Zaev pentru a atrage deputaţi din opoziţie pe care ar dori să-i convingă să nu pericliteze aspiraţiile pro-europene ale ţării.

Citeşte şi Alexis Tsipras cere UE respectarea rezultatului referendumului privind Macedonia. Este o ocazie ISTORICĂ

Proporţia celor care au votat ‘da’ a fost de 90%, dar rata participării a fost de numai 37%, mult sub pragul de 50% cerut de constituţia macedoneană pentru ca rezultatul referendumului să fie validat, potrivit Agerpres.

În parlament ‘nu va exista o majoritate de două treimi, să nu speraţi!’, a avertizat un responsabil al VMRO-DPMNE, Trajko Veljanovski. Un alt reprezentant al partidului, Ilija Dimovski, a fost mai rezervat, afirmând că ‘vom vedea ce va fi, dar deputaţii VMRO-DPMNE sau majoritatea dintre ei nu susţin acordul’.

Amendamentele constituţionale ce vor fi supuse votului prevăd schimbarea numelui, dar şi afirmarea respectării integrităţii teritoriale a vecinilor şi precizarea că sprijinul adus macedonenilor din străinătate este ‘cultural, economic şi social’, nu politic, potrivit Agerpres.

În caz de eşec, Zoran Zaev a anunţat că va convoca imediat alegeri legislative anticipate. Şedinţa parlamentului macedonean este prevăzută să înceapă la ora locală 11:00 (09:00 GMT).

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cât costă un pahar de bere la Budapesta. Prețurile din capitala Ungariei îi surprind pe români
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Când are loc solstițiul de vară 2026. Tradiții, superstiții și semnificații mai puțin cunoscute
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Motivul real al plecării lui Zeljko Kopic de la Dinamo! Înțelegerea care a dat planurile peste cap
MediaFlux
Un singur vaccin universal creat cu AI, testat deja pe oameni, oferă protecție împotriva unor familii întregi de virusuri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți