O nouă amânare la Baroul Bucureşti în cazul cererii de excludere a lui Victor Ponta

Membrii Consiliului Baroului Bucureşti, care s-au întrunit, miercuri, pentru a discuta cererea Monicăi Macovei de excludere din barou a lui Victor Ponta, au decis ca discuţiile să fie reluate în 6 septembrie, când va participa şi Monica Macovei, pentru a-şi susţine punctul de vedere.
Filip Stan
31 aug. 2016, 07:56
O nouă amânare la Baroul Bucureşti în cazul cererii de excludere a lui Victor Ponta

Decanul Baroului Bucureşti, Ion Dragne, a spus că la şedinţa de miercuri premierul şi-a susţinut punctul de vedere, iar membrii Consiliului Baroului au luat notă de finalizarea unui raport întocmit în acest caz.

El a precizat că discuţiile vor fi reluate în 6 septembrie, când la şedinţă va participa şi Monica Macovei, pentru a-şi susţine punctul de vedere.

La şedinţa Consilului Baroului Bucureşti a luat parte şi Victor Ponta, care a stat aproximativ zece minute.

Fostul premier a spus, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din sediul instituţiei, că îi pare rău că Baroul este folosit de Monica Macovei în dispute politice.

„Îmi pare rău că o instituţie respectabilă şi respectată, cum e Baroul, e folosită de doamna Macovei în dispute politice”, a spus Victor Ponta înainte de a intra la şedinţa Consiliului Baroului, în care a fost discutată cererea de excludere a sa din Barou, depusă de Monica Macovei.

 

După doar zece minute, fostul premier a părăsit sediul Baroului Bucureşti.

„În cadrul Consiliului sunt oameni care cunosc prevederile legale, erau cu textele în faţă, nu era nevoie să îi conving eu sau să vorbesc eu prea mult, şi cred că din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare. În rest, încă o dată regret că instituţii ce nu au legătură cu politica sunt folosite de doamna Macovei ca să mai daţi voi ştiri… Alte argumente în faţa Baroului decât legea nu pot fi aduse. În faţa conducătorilor Baroului se aduc argumente legale şi argumentele legale sunt clare şi evidente pentru specialiştii în drept. Nu discut politică în faţa Baroului Bucureşti”, a spus Victor Ponta la ieşirea de şedinţa Consiliului Baroului.

Anterior, Ponta a scris ironic pe Facebook că el crede că Monica Macovei a plecat în Coreea de Nord, pentru că „doar acolo mai e Justiţie cum îi place ei”, referindu-se la faptul că aceasta nu vine la Baroul Bucureşti.

Consiliul Baroului Bucureşti s-a întrunit, miercuri la prânz, pentru a lua în discuţie din nou cererea Monicăi Macovei de excludere a lui Victor Ponta din barou, Monica Macovei nu a participat la şedinţă ea trimiţând Baroului o cerere pentru amânarea şedinţei.

„Eu cred că Monica Macovei a plecat în Coreea de Nord – că doar acolo mai e Justiţie cum îi place ei. Oare Raluca Prună nu o fi şi ea în vizită de documentare la Pyongyang?!?”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook, înainte de a ajunge la Baroul Bucureşti.

Şedinţa Consiliului Baroului Bucureşti pentru discutarea cererii Monicăi Macovei de excludere a lui Victor Ponta din Barou, urmare a faptului că i-a fost retras titlul de doctor, a început la ora 12.00.

„Prezenţa mea la şedinţa LIBE din 31 august este obligatorie şi, de aceea, am anunţat Baroul Bucureşti că nu pot participa la şedinţa de miercuri, 31 august, şi am cerut o reprogramare pentru luni, 5 septembrie 2016. Necesitatea prezenţei mele la votarea bugetului UE pe 2017 este confirmată de preşedintele LIBE, Claude Moraes (Grupul politic al Socialiştilor şi Democraţilor). Vreau să mă duc la Baroul Bucureşti pentru a argumenta juridic excluderea din profesie a lui Victor Ponta, al cărui titlu de doctor în Drept a fost retras de ministrul Educatiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Nu mă interesează personajul Ponta, ci respectarea legii”, a scris, pe Facebook, Monica Macovei.

Avocatul Ion Ilie-Iordăchescu a declarat, înainte de începerea şedinţei, că nu este necesară prezenţa Monicăi Macovei.

Cererea de excludere a lui Victor Ponta din Baroul Bucureşti a fost depusă de Monica Macovei, care motiva că fostul premier Victor Ponta nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în Drept, fără să dea examen.

„Domnule decan, vă solicit excluderea imediată din Baroul Bucureşti a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de «doctor în Drept». Titlul de doctor i-a fost retras de Ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât domnul Ponta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat”, arată Macovei în scrisoarea deschisă trimisă decanului Baroului Bucureşti.

Ea precizează că, potrivit informaţiilor furnizate chiar de Baroul Bucureşti, „primirea în profesie a domnului avocat Ponta Victor Viorel s-a realizat în baza dispoziţiilor articolului 16, alineatul 2 litera a) din Legea numărul 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea numărul 255/2004, în vigoare la data soluţionării cererii de primire”. Art. 16, alineatul 2 litera a) din Legea profesiei de avocat prevede că „la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept”.

Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a transmis, în 1 august, Ministerului Educaţiei decizia finală din 27 iulie, prin care s-a confirmat că teza de doctorat semnată de Victor Ponta nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi a propus, în consecinţă, retragerea titlului de doctor în Drept, în baza articolului 170 din Legea Educaţiei nr. 1/2011.

Ulterior, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a semnat ordinul prin care i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor în drept acordat de Universitatea Bucureşti în 15 decembrie 2003.

În 23 august, Consiliul Baroului Bucureşti a luat în discuţie cererea formulată de Monica Macovei şi a decis să amâne luarea unei decizii până în 31 august, după ce fostul premier a trimis Baroului documente din care reiese că a contestat la Ministerul Educaţiei, printr-o plângere prealabilă, ordinul de retragere a titlului de doctor şi, totodată, a cerut la Curtea de Apel Bucureşti suspendarea aplicării acestui ordin până la un răspuns al ministerului.

Baroul mai anunţa atunci că la şedinţa din 31 august vor fi invitaţi atât Victor Ponta, cât şi Monica Macovei.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Afacerea în care s-a lansat fostul fotbalist de la Dinamo. Îi aduce venituri considerabile
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii de apartamente sau garsoniere. Accesul în propria locuință este limitat prin lege. Se cere acordul în aceste cazuri
Playtech.ro
Ce ascund subsolurile blocurilor comuniste și de ce au fost construite atât de solid. Puţini ştiu explicaţia oficială
Adevarul
Surpriză de la ANAF - Introduce Inteligența Artificială pentru controale. Experții avertizează: „Apar halucinații, riscul de erori e uriaș”
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Câți bani a primit câștigătoarea Eurovision 2026! România a încheiat concursul pe locul 3
MediaFlux
Vouchere de vacanță pentru mai mulți români. Și cei cu salarii nete de până la 6.000 lei pot obține bani de concedii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi