Ziua Copilului 2026. Prichindeii au parte luni de surprize plăcute

Administrația Prezidențială anunță că organizează luni, începând cu ora 10:00, cu ocazia zilei de 1 Iunie, o serie de evenimente dedicate copiilor, centrate pe joc și învățare, care se vor desfășura în sălile și grădina Palatului Cotroceni.
Viorel Dobran
31 mai 2026, 23:56
Ziua Copilului 2026. Prichindeii au parte luni de surprize plăcute

Ziua copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilor” a avut loc la Geneva, Elveţia, în 1925, când această sărbătoare a fost marcată pentru prima dată, potrivit www.officeholidays.com.

Data de 1 iunie este folosită de multe ţări din fosta zonă de influenţă sovietică, „Ziua Internaţională pentru Protecţia Copilului” fiind instituită la 1 iunie 1950, în urma congresului Federaţiei Internaţionale Democratice a Femeilor de la Moscova, care a avut loc în 1949.

Odată cu instituirea Zilei mondiale a copilului, statele membre ONU au recunoscut copiilor, indiferent de rasă, culoare, sex, religie şi origine naţională sau socială, dreptul la afecţiune, iubire, înţelegere, hrană adecvată, îngrijire medicală, educaţie gratuită, protecţie împotriva tuturor formelor de exploatare şi la creştere într-un climat de pace universală şi de fraternitate.

Declarația sfâșietoare a tatălui care și-a pierdut fiul de 2 ani pe toboganul gonflabil: „S-a jucat până în ultima clipă”

Multe ţări au stabilit o Zi a copilului, dar aceasta nu este, de regulă, sărbătoare legală. De exemplu, unele ţări celebrează Ziua Copilului pe data de 20 noiembrie ca Ziua Universală a Copilului. Această zi a fost instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1954 şi îşi propune să promoveze bunăstarea copiilor din întreaga lume.

În prezent, în lume există aproximativ 2 miliarde de copii cu vârsta cuprinsă între zero şi 14 ani, potrivit https://worldpopulationreview.com/. Conform statisticilor oficiale ale ONU, în lume sunt aproximativ 2,6 miliarde de minori, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din populaţie. Această populaţie este încadrată la categoria „copii” conform clasificării oficiale. Cu toate acestea, având în vedere dificultatea de a accesa educaţia, iniţierea sexuală timpurie şi abuzul psihologic în familii, problemele generaţiei Z nu sunt de obicei cele ale „copiilor”. Astfel, prima zi de vară aduce în atenţia tuturor protejarea intereselor copiilor, subliniază pagina https://knowinsiders.com/.

La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care a fost modificat Codul muncii prin declararea zilei de 1 iunie – Ziua Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, din 2017, în România, ziua de 1 iunie este nelucrătoare.

Initiaţiva legislativă, înaintată de senatoarea Rozalia Biro şi de deputata Claudia Boghicevici, împreună cu un grup format din 84 de parlamentari din toate partidele politice, a făcut parte din campania ce a avut ca scop îmbunătăţirea relaţiei părinte-copil. Campania a fost derulată de grupul de iniţiativă format din Itsy Bitsy FM împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), lideri de opinie – Andreea Marin, Virgil Ianţu şi Tily Niculae -, specialişti psihologi, asociaţii de părinţi.

„Ne bucură semnul pozitiv pe care îl dă societăţii votul de astăzi (n.red. – 18 octombrie 2016). Nu pot decât să sper că vorbim doar de un început, că vom pune umărul împreună – societatea civilă, autorităţile, liderii de opinie, companiile – să facem cât mai multe acţiuni în sprijinul copiilor şi părinţilor, pentru familii din ce în ce mai sănătoase din toate punctele de vedere”, declara Gabriela Coman, preşedinta ANPDCA, conform www.itsybitsy.ro.

 

Ziua Copilului 2026: Evenimente dedicate copiilor organizate luni, la Palatul Cotroceni

Administrația Prezidențială anunță că organizează luni, începând cu ora 10:00, cu ocazia zilei de 1 Iunie, o serie de evenimente dedicate copiilor, centrate pe joc și învățare, care se vor desfășura în sălile și grădina Palatului Cotroceni.

Atelierele sunt organizate în parteneriat cu ONG-uri de profil, precum Salvați Copiii, World Vision și Cercetașii României, care vor asigura participarea grupurilor de copii din medii diverse și a copiilor cu cerințe educaționale speciale, a informat duminică Administrația Prezidențială.

Atelierele desfășurate pe parcursul zilei vor include punerea în scenă a unor piese de teatru de către liceeni și a unor scenete în limbaj mimico-gestual de către copii cu deficiențe de auz, mini-hackathon pe teme civice și votarea ideilor la ‘Bursa ideilor bune’, demonstrații de dresaj a câinilor de salvare și activități demonstrative specifice cercetașilor.

Micii vizitatori vor mai putea participa la jocuri de cultură generală și sesiuni de dezbateri, sesiuni de lectură și desen pe șevalet, precum și activități sportive.

Mai multe detalii aici:

Porți deschise la Palatul Cotroceni de 1 Iunie! Ce a pregătit președintele Nicușor Dan de Ziua Copilului

Activități speciale dedicate copiilor, pe 1 iunie, în spațiile MINA din București, Cluj, Iași, Timișoara și Sofia

MINA, primul spațiu imersiv din România și primul muzeu de New Media Art din Sud-Estul Europei, marchează Ziua Copilului printr-un program extins de experiențe imersive, premiere și activități dedicate întregii familii.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, pe 1 iunie, copiii și părinții sunt invitați în toate spațiile MINA din București, Cluj, Iași, Timișoara și Sofia pentru a explora experiențe imersive, activități interactive și noutăți curatoriale.

Cu această ocazie, copiii cu vârsta de până la 12 ani beneficiază de o reducere de 50% la toate experiențele MINA. În toate spațiile MINA, cei mici vor primi baloane, iar la București, Iași și Timișoara vor avea loc sesiuni gratuite de face painting.

În premieră, la MINA Iași, Timișoara și Sofia este prezentată expoziția imersivă ‘Animale în Lumea Artei’, un tur ghidat dedicat copiilor. Expoziția reunește reprezentări remarcabile ale animalelor în istoria artei – de la peisaje exotice și scene fantastice cu tigri și păsări, până la compoziții simbolice care explorează relația dintre om și natură. Selecția include lucrări inspirate de Albrecht Durer, Henri Rousseau, George Stubbs, Melchior d’Hondecoeter, Paul Klee.

În fiecare dintre locații vor exista și activități speciale dedicate copiilor.

MINA București:

* 50% reducere pentru copiii până la 12 ani la experiențele ‘În Inima Oceanului’, ‘Zeii Olimpului’, ‘Dinozaurii’, ‘Lecția de Astronomie’, ‘Pădurea Magică’ și MINA Kids.

* Sesiuni gratuite de face painting; baloane pentru cei mici.

* Piesa de teatru ‘Alice în Țara Minunilor’, spectacol jucat de copii pentru copii.

* Demonstrații cu scafandri profesioniști care prezintă principiile scufundărilor, echipamente autentice și etapele pregătirii; copiii pot vedea costume reale și pot manipula greutăți folosite la scufundări.

MINA Iași:

* Premieră: expoziția imersivă ‘Animale în Lumea Artei’ – tur ghidat dedicat copiilor, cu explicații adaptate și accent pe simbolistică și povești vizuale.

* Program special (aproximativ două ore): noile proiecții ‘În Inima Oceanului’ și ‘Zeii Olimpului’.

* ‘MINA Creative Kids Experience’: pachet cu trei show-uri imersive, atelier de pictură creativă și acces în spațiul MINA Kids; copiii pot ilustra personajele și operele preferate.

* Proiecția filmului ‘WALL E’, de la ora 10:00, în cadru imersiv cu tematică cosmică.

* Sesiuni gratuite de face painting; baloane pentru copii.

* 50% reducere pentru copiii până la 12 ani la toate experiențele.

MINA Timișoara:

* Premieră: ‘Animale în Lumea Artei’, alături de show-urile imersive ‘Dinozaurii’ și ‘Egiptul Antic’.

* Ediție specială SoNoRo Kids, inspirată de ‘Frumoasa din pădurea adormită’ de Ceaikovski: concert interactiv de la ora 10:00; fiecare copil primește un instrument muzical și participă activ.

* Sesiuni gratuite de face painting; baloane pentru copii.

* 50% reducere pentru copiii până la 12 ani la toate experiențele.

MINA Cluj-Napoca:

* Program special între orele 10:00 și 20:00.

* Proiecția animației ‘Tangled’ și spectacol de magie inspirat din universul Harry Potter.

* Program imersiv pentru familii: ‘Zeii Olimpului & În Inima Oceanului’ și ‘Dinozaurii & Egiptul Antic’.

* Zonă exterioară dedicată jocurilor copilăriei: fotbal, badminton, hula hoops, elastic, coardă.

* Baloane pentru copii.

* 50% reducere pentru copiii până la 12 ani la toate experiențele.

Programul complet și biletele sunt disponibile pe minamuseum.com.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?