Ziua Marinei 2026. Ce evenimente au loc pe 15 august

De Ziua Marinei în mai multe orașe, sunt organizate ceremonii militare și religioase, exerciții navale, parade și spectacole. Cele mai importante evenimente au loc la Constanța, unde navele și aeronavele participante transformă sărbătoarea într-un adevărat spectacol pe mare și în aer.
Loredana Brumă
14 aug. 2026, 07:50
Ziua Marinei 2026. Ce evenimente au loc pe 15 august

Ziua Marinei 2026. Anul acesta, evenimentele dedicate Zilei Marinei vor avea loc în șase orașe: Constanța, București, Mangalia, Brăila, Tulcea și Galați. Din program nu vor lipsi demonstrații militare, exerciții navale, parade ale navelor și momente inspirate din tradițiile marinărești.

Ziua Marinei 2025. Lista enevenimentelor care vor avea loc pe 15 august

La Constanța programul de Ziua Marinei va începe de la ora 10:00, pe faleză și în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei, acolo unde peste 3.500 de militari români și străini vor lua parte la ceremonia militară și la exercițiul naval întrunit și interinstituțional „Forțele Navale Române 26.10”.

Spectatorii vor putea asista la sosirea tradițională a Zeului Neptun și la jocurile marinărești, dar și la mai multe demonstrații militare. Printre acestea se numără exerciții de luptă antimină, respingerea unui atac aerian, căutarea și atacul unui submarin, contracararea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale și operațiuni de salvare pe mare.

Ediția din 2026 marchează și debutul participării a două nave intrate recent în serviciul Forțelor Navale Române: corveta 261 „Contraamiral August Roman” și vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”. Corveta va avea și misiunea de a executa salutul care va deschide exercițiul.

Programul de la Constanța va continua seara. De la ora 20:00, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert, urmat de retragerea cu torțe a marinarilor militari. Traseul va porni de la Cazino, va trece prin Piața Ovidiu și se va încheia pe faleza din fața Comandamentului Flotei.

Ultimul moment al zilei va avea loc între 21:30 și 22:00, pe digul de nord al Portului Tomis, unde este programat un spectacol de lasere și lumini, organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța.

Și în București vor fi evenimente cu ocazia Zilei Marinei. Între 09:00-10:00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I”, fostul Parc Herăstrău, în zona debarcaderului,  va fi organizată o ceremonie militară și religioasă la care va lua parte personalul Statului Major al Forțelor Navale.  Evenimentul va aduce un omagiu eroilor marinari și va marca, în Capitală, sărbătoarea dedicată tuturor celor care își desfășoară activitatea pe mare sau pe Dunăre, scrie digi24. 

De asemenea, la Mangalia programul dedicat Zilei Marinei va începe la ora 10:00, atunci când publicul va putea urmări un exercițiu demonstrativ la care vor participa structuri din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate. Programul va fi completat de concerte susținute, în perioada 13-15 august, de Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Tot în Mangalia, la Cercul Militar, se va desfășura, în zilele de 15 și 16 august, cea de-a XV-a ediție a turneului de șah rapid „Romanian Navy Day Cup”. Competiția este organizată de Liga Maiștrilor Militari de Marină Mangalia și CS Poseidon Limanu-2 Mai.

La Brăila, manifestările vor avea loc între orele 10:00 și 12:30, pe faleza Dunării. Spectatorii vor putea asista la ceremonia militară și la secvențele de instruire din cadrul exercițiului naval întrunit FNR 26.10. Seara, marinarii militari se vor retrage cu torțe în zona Prefecturii, în acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”.

La Tulcea, demonstrațiile fluviale ale exercițiului FNR 26.10 vor putea fi urmărite începând cu ora 10:00, de pe faleza Dunării. La Galați, programul va debuta la ora 17:00 și va cuprinde o ceremonie militară și religioasă, urmată de secvențe de antrenament și de parada navelor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Dramă de nedescris în sportul mondial: a murit la doar 18 ani! Care este, de fapt, cauza decesului
Capital.ro
Ce se întâmplă cu o proprietate când lipsesc actele. Explicația care îi vizează pe mulți români
Playtech.ro
Ce pensie poate primi un român care a lucrat 40 de ani pe salariul minim. Calcul după regulile din 2026
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat