Ziua Marinei, sărbătorită cu mare fast în mai multe orașe-porturi din România. Klaus Iohannis: „Rămânem solidari cu aliaţii noştri din NATO şi cu partenerii din UE în eforturile de asistenţă dedicată Ucrainei”

Numeroase manifestări vor avea loc de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în orașele-porturi pentru a marca Ziua Marinei. Astfel, la Constanţa, Mangalia, Brăila, Galaţi și Tulcea, localnicii au prilejul să asiste la o varietate de exerciții navale, parade ale navelor civile și militare și ceremonii militare și religioase. Manifestări similare vor avea loc și în Capitală.
Alina Costache
15 aug. 2024, 08:48
Ziua Marinei, sărbătorită cu mare fast în mai multe orașe-porturi din România. Klaus Iohannis:

UPDATE: Cu ocazia celebrării Zilei Marinei Române, pe faleza din Constanţa, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut ultimul său discurs prilejuit de această zi specială şi a amintit de avantajele apartenenţei României la NATO, transmiţând şi un mesaj de solidaritate Ucrainei.

În acest ultim an de mandat, este cu atât mai emoționant pentru mine să mă aflu alături de dumneavoastră, pentru a celebra împreună una dintre cele mai așteptate sărbători.

Se creează de fiecare dată o atmosferă extraordinară aici! Mă bucur să văd atât de mulți români veniți special aici pentru a participa la festivitățile dedicate navigatorilor noștri, militari și civili deopotrivă, care poartă cu mândrie drapelul României în lume.

Dragi marinari,

Nu întâmplător protectoarea Marinei Române este Sfânta Fecioară Maria, ale cărei atribute – hotărârea, tenacitatea și forța – îi inspiră pe marinarii noștri, astfel încât să facă față provocărilor acestei vocații speciale.

Profesia de marinar se potrivește temerarilor veritabili, caracterelor puternice și celor capabili de sacrificiu și în măsură să abordeze neînfricat provocările de orice natură.

Dăruirea și profesionalismul cu care dumneavoastră, marinarii, purtați drapelul României în lume sunt exemplare și devin repere pentru întreaga societate și modele de urmat în special pentru tinerele generații.

Totodată, cu respect și recunoștință, ne gândim astăzi și la cei care au plătit jertfa supremă pe mările și oceanele lumii, departe de familie și de cei dragi, și aducem un pios omagiu eroilor marinari ai României.

Doamnelor și domnilor,

Chiar dacă trăim vremuri marcate de multiple provocări de securitate, România este astăzi o țară sigură și stabilă, înscrisă ireversibil pe calea dezvoltării democratice, alături de partenerii și de Aliații din Uniunea Europeană și din NATO.

Aici, pe țărmul Mării Negre, în vecinătatea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, vedem mai clar ca oricând rezultatele efortului politic, diplomatic și militar al României din ultimii ani.

Țara noastră beneficiază astăzi de cele mai solide garanții de securitate, iar cetățenii români sunt apărați și protejați în fața oricăror potențiale amenințări.

Regiunea Mării Negre a devenit o zonă recunoscută și tratată ca fiind de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică, iar acest fapt a fost consemnat oficial și în cele mai importante documente strategice ale NATO.

Prin dialog și implicare permanentă, am consolidat această abordare inclusiv la recentul Summit NATO de la Washington, când toți Aliații au subliniat că rămân ferm angajați față de securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre, un rezultat care este foarte bun pentru țara noastră.

Iată, așadar, că România este recunoscută și apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională și un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic.

Este și firesc să fie așa, pentru că România are o serie de inițiative care produc deja rezultate importante pentru securitatea regiunii noastre, una dintre ele fiind înființarea unei Grupări Operative pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră, alături de Bulgaria și Turcia.

Doamnelor și domnilor,

Începând cu anul 2015, am înființat și operaționalizat numeroase structuri NATO în România, iar prezența camarazilor noștri Aliați, care se antrenează alături de militarii români pe teritoriul național, a crescut constant, atingând un număr de aproximativ 5.000 de militari Aliați dislocați în România.

Această colaborare denotă angajamentul nostru ferm de a ne apăra reciproc, conform Articolului 5 al Tratatului de la Washington.

Îmi reafirm cu acest prilej aprecierea și recunoștința pentru prezența în țara noastră a militarilor din Statele Unite ale Americii, Franța, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Țările de Jos, Spania, Bulgaria, Ungaria, Canada, Turcia, Grecia, Macedonia de Nord și Luxemburg.

Totodată, le mulțumesc forțelor aeriene din Finlanda și Marea Britanie, care au încheiat recent misiunea de poliție aeriană în România.

Doamnelor și domnilor,

România continuă să fie un pilon important al securității regionale și euroatlantice. Rămânem solidari cu Aliații noștri din NATO și cu partenerii din Uniunea Europeană în eforturile de asistență dedicată Ucrainei, care luptă de peste doi ani și jumătate împotriva unei agresiuni brutale și ilegale.

Dragi marinari,

Devotamentul, tenacitatea și spiritul de sacrificiu care vă definesc constituie un exemplu de excelență, iar Forțele Navale Române reprezintă un simbol al puterii și al rezilienței naționale.

În contextul actual de securitate, tot mai provocator, inclusiv în mediul maritim, rolul Forțelor Navale Române în asigurarea libertății de navigație și a securității maritime este esențial.

Cu prilejul Zilei Marinei Române, în semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor deosebite obținute, am dat curs propunerii ministrului apărării naționale şi am decorat Drapelul de Luptă al Statului Major al Forțelor Navale cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Comandor cu însemn de pace pentru militari.

Vă felicit pentru modul în care vă îndepliniți misiunile, atât în apele teritoriale, cât și dincolo de acestea, alături de Aliații și de partenerii noștri din NATO și din Uniunea Europeană, și vă urez mult succes în continuare!

Totodată, le doresc marinarilor civili sănătate și cât mai multe reușite în activitatea lor profesională, oriunde s-ar afla! Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei Române, să vă aibă în pază și în ocrotire!

La mulți ani și bun cart înainte!„, a transmis Klaus Iohannis, de Ziua Marinei Române.

Ştirea iniţială

Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902.

Ziua Marinei, sărbătorită cu mare fast în mai multe orașe-porturi din România

Iată programul manifestărilor din această zi:

Ziua Marinei în Constanța

Între orele 10:00-12:00, va fi prezentat exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024”, publicului de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa.

De la ora 20:30, marinarii militari se vor retrage cu torţe, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale.

Seara se va încheia cu un spectacol de artificii oferit de Primăria Municipiului Constanţa, care va putea fi urmărit din zona Piaţa Ovidiu – Portul Turistic Tomis.

Ziua Marinei în București

Ziua Marinei Române este marcată în Bucureşti printr-o ceremonie militară şi religioasă, care va fi organizată pe 15 august, în intervalul orar 9:00 – 10:00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I”

Ziua Marinei în Mangalia

Ziua Marinei Române este marcată, în Portul Turistic Mangalia, prin exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024”, jocuri şi concursuri marinăreşti, expoziţie de tehnică militară şi ateliere interactive, care vor avea loc între orele 10:00 – 14:00.

Ziua Marinei în Brăila

Exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024” este prezentat publicului din Brăila între orele 10:00 – 12:30, pe faleza Dunării, zona Moara Violatus.

De la ora 20:30, are loc retragerea cu torţe a marinarilor.

Ziua Marinei în Galați

Programul evenimentelor va începe la ora 17:00, cu intonarea Imnului Naţional al României de către Fanfara „Valurile Dunării”.

17:11 – 17:16 – citirea ordinului comun al Ministrului Afacerilor Interne, al Ministrului Apărării Naţionale şi al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii privind sărbătorirea Zilei Marinei Române 2024;

17:16 – 17:26 – Ceremonial religios;

17:26 – 17:40 – Lansarea la apă a ancorei (Crucii) de Flori;

17:40 – 17:50 – Alocuţiuni;

17:50 – 18:00 – Defilarea Gărzii de Onoare;

18:00 -18:30 – Exerciţiu naval;

18:30 – 18:50 – Parada navelor militare;

18:50 – 19:00 – Parada navelor civile.

Ziua Marinei în Tulcea

Pe 15 august, între orele 10:00-13:00, publicul va putea urmări exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2024”, precum şi jocuri şi concursuri marinăreşti.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Ce să pui la rădăcina roșiilor în luna iulie dacă vrei să crească mai mari și gustoase. Trucul pe care doar fermierii cu experiență îl cunosc
Capital.ro
Proprietarii de la bloc NU au voie. Se obține obligatoriu acordul vecinilor. Nu poți schimba în propriul apartament
Playtech.ro
Cum eşti păcălit pe litoralul românesc să dai mai mulţi bani pe şezlong? Preţurile exagerate uimesc românii, cât costă în Mamaia
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Prețuri nebune pe litoral. Turiștii sunt disperați
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Bucureștenii rămân fără apă începând cu 17 iunie 2025! Care este Sectorul vizat
Cancan.ro
Cu cine s-a cuplat Deea Maxer, după despărțirea de Robert Drilea. NIMENI nu se aștepta la asta! 😲
Playsport.ro
Șoferii români, controlați în toată țara, cu toate dispozitivele din dotare. Ce vor urmări în următoarele 24 de ore poliţiştii de la Rutieră
Capital.ro
Se pune limită la apă. Proprietarii de case trebuie să declare cantitatea consumată. Decizia se aplică din 6 august 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Start la recrutări în Armată Română. MApN, în goană după noi soldați
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Regală britanică e în doliu. A murit prietenul prințului William, viitorul rege e devastat