ZIUA Z: 70 de ani de la ziua care a schimbat soarta Europei

Una dintre cele mai mari operaţiuni amfibie efectuate vreodată în istorie nu a presupus doar confruntarea a mii de clădiri şi avioane şi a zeci de mii de soldaţi cu Zidul Atlantic, ci a dat naştere şi unei competiţii la distanţă între meteorologii celor două tabere, relevă un studiu realizat de Meteo France cu ocazia aniversării a 70 de ani de la Ziua Z.

În această cursă vitală de informare, Aliaţii au fost cu un pas înainte, spune Franck Baraer, climatologul care a coordonat cercetarea. Pornind de la datele de la acea vreme, Meteo-France a elaborat două hărţi pedagogice, disponibile pe site-ul său de internet. 

Pe una dintre ele, care reflectă situaţia în ajunul Debarcării la ora 00.00, se poate vedea prezenţa unei depresiuni la nord de insulele britanice. Pe coastele normande plouă, cerul este acoperit de nori, vizibilitatea este redusă, se anunţă intensificări de vânt. Condiţiile nu sunt favorabile pentru bombardamente, paraşutări şi declanşarea unei ‘mari cruciade’, potrivit cuvintelor generalului Eisenhower.

Conştient de importanţa condiţiilor meteo pentru succesul operaţiunii, Eisenhower a decis să o amâne cu 24 de ore. Aceeaşi hartă din 5 iunie arată un front atmosferic rece deasupra Angliei, ceea ce anunţa o înseninare.

Alte articole

Bombă neexplodată de 450 de kilograme din Al Doilea Război Mondial, scoasă la iveală de apele scăzute ale râului italian Po

La 6 iunie, deasupra coastelor normande era senin. Meteorologii aliaţi ‘au avut mai multe elemente decât germanii pentru a anticipa vremea, ceea ce explică (…), poate, faptul că (germanii) nu au luat măsurile care ar fi schimbat cursul istoriei’, a declarat Franck Baraer.

Climatologul face din nou trimitere la două hărţi din epocă, una britanică, cealaltă germană. Ele arată că germanii nu aveau informaţii directe din zonele pe care nu le ocupau şi, bazându-se doar pe extrapolarea hărţilor lor, nu au ştiut de înseninarea care se anunţa pentru 6 iunie. 

În zorii istoricei zile, vremea era departe de a fi optimă, dar mult mai bună decât în ajun. Germanii şi aliaţii erau angajaţi în luptă sub un cer ‘aproape acoperit de Stratocumulus, nori la o înălţime de aproximativ 600-700 de metri, care nu dădeau precipitaţii’ şi, ceea ce era important, deschideau spaţiul aerian. O briză de 3 sau 4 pe scara Beaufort provoca valuri mici sau o mare agitată, temperatura de aproximativ 16 grade, normală pentru respectiva perioadă.

Condiţiile meteo ale acelor zile decisive sunt cunoscute de ani de zile, recunoaşte Meteo-France, dar cercetările recente efectuate în vederea celei de-a 70-a aniversări au permis rafinarea informaţiilor şi a hărţilor. Ele au permis, de exemplu, scoaterea la lumină din Arhivele naţionale a unui carnet de observaţii meteorologice păstrat de germani la Havre, în apropierea plajelor unde a avut loc debarcarea. Acest lucru este foarte valoros, spune Baraer, deoarece conţine harta vremii oră de oră pe tot parcursul zilei de 6 iunie, cu câteva întreruperi determinate de alerte aeriene, ceea ce a permis reconstituirea de hărţi, a arătat la ce oră a trecut faimosul front rece care se vedea deasupra Angliei la 5 iunie.

Multe informaţii meteorologice s-au pierdut în tumultul acelor ani. Dar, potrivit lui Baraer, în arhivele naţionale au mai fost găsite însemnările făcute la Molay de un voluntar francez pentru oficiul naţional de meteorologie. Acestea se întrerup după 5 iunie şi sunt reluate abia pe 15 iunie, după eliberarea localităţii.