Zona euro deblochează PRIMA TRANŞĂ din ajutorul pentru Grecia. Atena va primi 23 de miliarde de euro

Miniștrii de finanțe din zona euro au aprobat miercuri seară deblocarea unei prime tranșe de ajutor pentru Grecia, care îi va permite să ramburseze joi 3,4 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană, a anunțat într-un comunicat Mecanismul european de stabilitate (MES).
Filip Stan
19 aug. 2015, 19:28
Zona euro deblochează PRIMA TRANŞĂ din ajutorul pentru Grecia. Atena va primi 23 de miliarde de euro

Consiliul de administrație al MES, compus din miniștrii de finanțe ai celor 19, „a aprobat programul pentru Grecia”, a indicat comunicatul. Grecia va primi imediat o sumă de 23 miliarde de euro, a confirmat o sursă apropiată dosarului.

Cei 19 au așteptat, înainte de a da unda verde definitivă acestei plăți, ca parlamentele naționale chemate să se pronunțe asupra noului program de ajutor pentru Grecia să facă acest lucru. Miercuri, ultimul obstacol a fost ridicat odată cu votul în Bundestagul german în favoarea acestui plan. Planul include un ajutor financiar sub formă de împrumuturi de până la 86 miliarde de euro pe trei ani, însoțit de un memorandum ce prevede numeroase măsuri de austeritate și reforme pentru a fi implementate de Atena.

Miniștrii de finanțe din zona euro au convenit vineri asupra unei prime tranșe de ajutor de 26 miliarde de euro, amintește France Presse.

Prima tranșă de 23 miliarde de euro este împărțită în 10 miliarde care vor fi plasate într-un cont destinat recapitalizării băncilor grecești și 13 miliarde de euro care îi vor permite Atenei, începând de joi, să ramburseze BCE 3,4 miliarde de euro (din care 200 de milioane dobândă). Suma va permite de asemenea rambursarea unui împrumut de 7,16 miliarde de euro acordat de UE în iulie pentru ca Grecia să poată onora o plată anterioară către BCE și să ramburseze arieratele datorate unui alt mare creditor public, FMI.

Rămân trei miliarde de euro din această primă tranșă, care vor fi acordate în septembrie-octombrie în funcție de reformele puse în aplicare, a precizat vinerea trecută șeful MES, germanul Klaus Regling, după o întâlnire a miniștrilor de finanțe din zona euro la Bruxelles.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT