10 români, arestaţi în Spania: Au comis cel puţin 56 de furturi

O bandă de hoţi români a fost destructurată în Spania. 10 conaţionali au fost arestaţi pentru comiterea a peste 50 de furturi în mai multe oraşe din ţara iberică.

01 apr. 2015, 11:23
10 români, arestaţi în Spania: Au comis cel puţin 56 de furturi

10 români au fost arestaţi în Spania, după ce au comis cel puţin 56 de furturi în Madrid, Ciudad Real şi Toledo, potrivit România TV.

În total, furturile depăşesc 400 de mii de euro. Autorităţile spaniole le-au luat urma românilor în ianuarie, după ce au prins în flagrant trei membri ai bandei în timp ce jefuiau un bar.

Potrivit autorităţilor, banda acţiona în două regiuni diferite, iar ţinte erau localuri şi locuinţe.

Hoţii spărgeau mai întâi geamurile, iar apoi dezactivau alarmele şi furau tot ce apucau, în special alcool, ţigări şi televizoare scumpe.

VEZI ŞI Reportaj BBC despre condiţiile mizere în care tăiesc 50 de romi români, în Londra VIDEO