63% dintre copii, bătuţi acasă de către părinţi. Medicii şi profesorii evită să raporteze situaţii de abuz

Procentul de părinți care recunosc că își supun copiii unor forme de abuz fizic ușor și moderat (38%) a rămas constant între 2001 și 2012, în ciuda interzicerii formale a oricăror pedepse corporale asupra copiilor și a numeroaselor campanii de educare și conștientizare, care au încercat să elimine mituri de tipul „Bătaia este ruptă din rai” și „Unde dă mama crește”.

Cu toate acestea, statisticile oficiale realizate anual de către Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului și Adopție (ANPDCA) comunică o medie de 10.000 – 12.000 de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare asupra copilului, mult inferioară prevalenței reieșite din studiile realizate la nivel național de către membri ai societății civile, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la mecanismele de raportare și capacitatea de intervenție a autorităților, dar și cu privire la dimensiunea toleranței sociale față de acest fenomen.

La nivelul autorităților, deși s-a elaborat o metodologie privind intervenția în echipă multi-discipilinară în cazuri de abuz asupra copiilor, încă nu există instrumente de lucru standardizate pentru specialiștii implicați în intervenții în cazuri de violență. Un raport de evaluare a sistemului de protecție specială a copilului arată că structurile județene cu rol de intervenție în situații de abuz au o acoperire mai mică de 90%, serviciile mobile de intervenție au fost dezvoltate de 71% dintre direcțiile de protecție a copilului, iar telefonul copilului funcționează în 88,64% dintre acestea.

„Este îngrijorător faptul că atât de puțini copii dintre cei care sunt victime ale abuzului în familie, școală sau comunitate, ajung în atenția autorităților și chiar mai puțini dintre aceștia primesc sprijinul specializat de care au nevoie. De asemenea, deși avem de peste 12 ani o lege care protejează formal copilul de orice formă de violență, profesioniști importanți în viața copiilor, precum medici sau profesori, nu sunt informați cu privire la obligațiile legale ce le revin și, chiar și atunci când sunt, ezită să acționeze în conformitate cu legea. Este nevoie de astfel de inițiative care să întărească mecanismele de lucru interdisciplinare, astfel încât interesul superior al copilulul să primeze de fiecare dată”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Alte articole

Cine este femeia care la 33 de ani a devenit bunică. Irina are deja trei fiice, iar lumea este absolut șocată când află că nu sunt surori

Anamaria Prodan, adevărul despre relația pe care o au copiii ei cu Ronald Gavril: „Toți trei sunt ok”

În ceea ce privește colaborarea interdisciplinară cu profesioniștii din domeniile sănătății și educației copilului, care, în conformitate cu prevederile legii 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, au obligația de a raporta orice suspiciune de abuz asupra copiilor cu care intră în contact în spațiul școlii sau al instituțiilor medicale, aceasta se realizează minimal, situațiile de sesizare a autorităților publice fiind extreme de puține la nivel național.

În acest context, Organizația Salvați Copiii a implementat în perioada aprilie 2015 – septembrie 2016 proiectul „Prevenirea și combaterea violenței domestice asupra copilului prin formarea specialiștilor din trei domenii cheie: protecția copilului, educație și sănătate”, ce și-a propus să contribuie la reducerea violenței domestice asupra copiilor prin intermediul unui program de formare finanțat de Norvegia, în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014.

În cadrul proiectul a fost elaborat un program modular de evaluare și intervenție în cazul copiilor victime ale abuzului, destinat profesioniștilor din domeniile educație, sănătate și protecția copilului, menit să crească gradul de informare și conștientizare privind violența domestică, să îmbunătățească cunoștințele privind legislația, politicile și standardele relevante naționale, europene și internaționale privind prevenirea și combaterea violenței domestice, să dezvolte capacitatea de prevenire și intervenție în cazurile de violență și abuz asupra copiilor. 550 de specialiști cu atribuții în domeniul violenței și abuzului asupra copilului din domeniile cheie – protecția copilului, educație și sănătate, din București și județele Iași, Mureș, Suceava, Timiș, Constanța, Brașov, Dămbovița și Dolj au beneficiat de formarea din cadrul proiectului.

Aceștia au identificat următoarele nevoi și realități:

• Numeroase cadre didactice și medicale nu au informații cu privire la obligația legală de a sesiza autorităților suspiciunea de abuz asupra unui copil care le este elev sau căruia îi oferă îngrijire medicală;
• Atât cadrele didactice, cât și cele medicale evită să raporteze situații de abuz asupra copilului de teamă că siguranța personală ar fi supusă unui risc;
• Numeroase cadre didactice și medicale nu raportează pentru că nu consideră că este rolul / responsabilitatea lor să procedeze astfel sau pentru că nu consideră diferitele comportamente abuzive la care este supus un copil ca fiind o încălcare a legii și a drepturilor acestora, ci metode de disciplinare justificate de variate comportamente indezirabile ale copiilor;
• În spațiul școlii sunt perpetuate adeseori comportamente abuzive asupra copiilor care sunt deja victime, prin eșecul în a identifica în comportamentele agresive, problematice ale acestora, dovezi ale faptului că sunt victime ale abuzului într-un alt context de viață (de obicei acasă); necunoscând profilul psihologic al unui copil victimă a abuzului, cadrul didactic are șanse să acționeze neadecvat, prin propunerea unor măsuri disciplinare abuzive (ex. exmatriculări, mutări disciplinare de la o clasă la alta etc.).
• Adeseori, directorii de școală interzic explicit angajaților școlii să raporteze oficial abuzul asupra copiilor de teama că reputația școlii ar avea de suferit;
• Profesioniști care ezită să raporteze, în ciuda îndatoririi legale, invocă neîncrederea în capacitatea sistemului de protecție de a oferi o alternativă care să garanteze chiar dreptul copiilor la protecție și siguranță;
• Mare parte a personalului din cadrul serviciilor de protecție a copilului nu are informațiile de specialitate cu privire la dezvoltarea copilului, profilul copilului cu istoric de abuz și traumă, disciplinarea pozitivă a copiilor și tulburările de sănătate mintală pe care copiii le dezvoltă urmare a experiențelor de traumă și abuz;
• La nivelul Serviciilor Publice de Asistență Socială locale, nivelul utilizării metodologiilor și procedurilor specifice de intervenție este modest, în timp ce serviciile specializate sunt aproape indisponibile.
• Personalul de specialitate din centrele de plasament este insuficient numeric și adesea necalificat pentru furnizarea unor servicii specializate absolut necesare (ex. serviciile de consiliere și psihoterapie).
• Practicile instituționale de la nivelul unora dintre centrele de plasament sunt abuzive în sine, prevăzând mutări „disciplinare” ale copiilor dintr-un centru în altul;
• Nu există servicii specializate pentru copiii victime ale abuzului din sistemul de protecție care dezvoltă tulburări severe de sănătate mintală;

Proiectul a fost implementat de Organizația Salvați Copiii în parteneriat cu Save the Children Norway, facilitându-se astfel transferul de bune practici pe care țările scandinave le-au dezvoltat în domeniul protecției copiilor împotriva tuturor formelor de violență. Toate activitățile proiectului au beneficiat de sprijinul financiar acordat de Norvegia în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014. Mai multe informații: www.salvaticopiii.ro, www.norwaygrants.ro, http://norwaygrants.just.ro.