A fost făcută de râs de angajaţii de la Drumuri Naţionale: "Dacă doriţi să o anunţaţi că şi-a pierdut actele şi gunoiul, o găsiţi aici"

Publicat: Marţi, 17 Iulie 2018 18:05 // Actualizat: Marţi, 17 Iulie 2018 18:14 // Sursa: romaniatv.net

Lucrătorii Secţiei Drumurilor Naţionale (SDN) Târgu-Jiu au început să facă pe detectivii, pentru a stopa aruncarea gunoaielor pe marginea şoselelor sau chiar în parcările amenajate.

Foto: adevarul.ro

Aceştia scotocesc prin deşeuri şi reuşesc, de multe ori, să găsească o serie de elemente care-i ajută la identificarea celor care îşi aruncă resturile. Apoi, reprezentanţii SDN Târgu Jiu le prezintă pe Facebook numele celor care şi-au „pierdut" gunoaiele.

Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu câteva zile, când drumarii au reuşit să dea de urma a doi făptaşi care au aruncat deşeuri într-o parcare amenajată pe Drumul Naţional 67, după care au postat pe pagina de Facebook informaţii cu privire la aceştia.

În urmă cu o zi, angajaţii de la Drumuri şi Poduri au postat pe Facebook fotografia unei tinere ale cărei date de identificare le-au găsit în gunoiul abandonat într-o parcare. „L.E. postarea a ajuns la domniţă, a luat deja măsuri, şi-a şters poza cu masina de pe pagină.  Facebook şi-a făcut datoria, mulţumim prietenilor paginii care ne-au ajutat să o identificăm pe proprietara maşinii. Dacă doriţi să o anunţaţi că şi-a pierdut actele şi gunoiul în parcare o găsiţi aici (n.r. - urmat de linkul către profilul pesonal de Facebook al tinerei)".

„Le-am atras atenţia că până la urmă îi prindem" „Găsim mereu gunoaie aruncate pe marginea drumurilor şi chiar în parcările amenajate. Le-am atras atenţia, că până la urmă îi prindem, că-i identificăm. Nu se poate aşa ceva. Am adunat gunoaiele de acolo sâmbătă, iar duminică am găsit altele. Am găsit facturi şi bonuri de casă, documente de ciruclaţie priovizorie pe numele unei domnişoare frumoase şi elegante. Spune că nu le-a aruncat ea, dar a venit cineva la mine în casă să ia gunoiul şi să-l arunce. Nu putem face mai multe, decât să prezentăm toate aceste aspecte. Nu putem să desfiinţăm parcările ca să nu se mai arunce gunoaie", a spus Ion Tudor, şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu, potrivit adevarul.ro.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
angajati drumuri nationale Facebook gunoaie tanara facuta de ras
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6658
RON
19 Oct
noapte 10 °
zi 21 °
Ultimele joburi adaugate
24 H