A murit! Fosta soţie a actorului Adrian Pintea, mesaj emoţionant pe Facebook

Medicul Tudor Udriștoiu a încetat din viață. Acesta era specialist în psihiatrie. Fosta soție a actorului Adrian Pintea a transmis un mesaj de condoleanțe.

30 ian. 2018, 14:28
A murit! Fosta soţie a actorului Adrian Pintea, mesaj emoţionant pe Facebook

Lumea medicală a pierdut un nume important. Profesorul doctor Tudor Udriștoiu s-a stins din viață, după o grea suferință, la vârsta de 72 de ani, scrie gds.ro. Profesorul Udristoiu a fost până în urmă cu doi ani șeful Clinicii I Psihiatrie, din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. A bifat multe dintre realizările sistemului medical. Pentru bolnavii și studenții săi a fost o legendă vie. 

Citeşte şi Întâmplare uluitoare! Ce s-a întâmplat când au ridicat trupul unui călugăr budist mort de peste două luni

„Prof. dr. Tudor Udriștoiu a fost preşedintele Colegiul Medicilor Dolj, președintele Societății Române de Psihiatrie Biologică şi Psihofarmacologie, membru – Comisia de Psihiatrie a Ministerului Sănătății, dar și vicepreşedinte al World Federation of Societies of Biological Psychiatry. De-a lungul carierei sale, profesorul Udriștoiu a fost manager al Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, dar și al Spitalul Clinic „Victor Babeş” Craiova.

Mai presus de toate, prof. dr. Tudor Udriștoiu a avut o activitate științifică extraordinară și a reformat modul în care este privită psihiatria în sistemul medical românesc. Colegii săi, medicii din cadrul Spitalului de Neuropshiatrie Craiova, spun că sistemul medical a pierdut astăzi unul dintre cei mai buni medici. „În această dimineață am aflat vestea tristă legată de prof. dr. Tudor Udriștoiu. Suntem toți afectați pentru că ne-a fost profesor, coleg, exemplu în multe situații. A fost un medic extraordinar și un promotor al psihiatriei moderne. Din 1991 a condus secția de Psihiatrie I, din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. A fost un bun manager al secției și un medic foarte apreciat de pacienți. A condus această secție până la vârsta de 70 de ani, apoi a fost înlocuit în funcție de către Senatul Universității de Medicină și Farmacie cu fiul său Ion Udriștoiu”, a spus dr. Luiza Popa, managerul Spitalului de Neuropshiatrie Craiova.

Citeşte şi Un medic a murit de epuizare, după o tură de 18 ore

Lavinia Tatomir, fosta soție a actorului Adrian Pintea, care este și ea medic psihiatru la Craiova, a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea medicului Tudor Udriștoiu.

„Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei ! Drum bun în Lumina, Domnule Profesor!”, a transmis Lavinia Tatomir.