A patra zi de stagnare pentru indicele ROBOR la trei luni

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,35% pentru a patra zi consecutiv, dar indicele Robor la şase luni a crescut la 3,48%, cel mai mare nivel din martie 2014, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

RomaniaTV.net
17 iul. 2018, 08:17
A patra zi de stagnare pentru indicele ROBOR la trei luni

Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Marţi, acesta a stagnat la 3,35% pentru a patra zi consecutiv. În 5 iulie, acesta a crescut la 3,39%, cel mai mare nivel din 26 februarie 2014, când a fost 3,40%, potrivit News.ro

Totodată, indicele Robor la şase luni a crescut marţi la 3,48%, cel mai mare nivel din 20 martie 2014, când a fost 3,48%.