Preţ carburanţi. Cea mai bună veste pentru şoferi înainte de minivacanţa de 1 Mai

Petrom a ieftinit din nou motorina, iar diferența de preț dintre benzină și motorină a scăzut la doi bani
Filip Stan
26 apr. 2024, 08:22
Preţ carburanţi. Cea mai bună veste pentru şoferi înainte de minivacanţa de 1 Mai

Preţ carburanţi. Petrom, liderul pieței carburanților din România, a ieftinit din nou motorina. Este a treia ieftinire din luna aprilie, după ce marți, 23 aprilie, benzina standard s-a ieftinit cu doi bani pe litru și motorina standard, cu 4 bani pe litru, iar sâmbătă, 20 aprilie, prețul motorinei a scăzut cu 6 bani pe litru.

De data aceasta, prețul motorinei a scăzut cu trei bani pe litru, modificare de preț aplicată joi, 25 aprilie, la orele prânzului.

Stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia, afișează vineri 26  aprilie 2024 următoarele prețuri: 7,39 lei pentru un litru de benzină standard și 7,41 lei pe litru în cazul motorinei standard.

Preţ carburanţi. Potrivit peco-online, la stațiile Petrom din Capitală, prețul unui litru de benzină standard este cuprins acum între 7,33 lei și 7,40 lei pe litru. În cazul motorinei standard, prețurile variază între 7,39 lei și 7,42 lei pe litru. Astfel, diferența dintre litrul de benzină și cel de motorină a ajuns acum la doar doi bani.

Prețurile carburanților au fluctuat foarte mult în ultimii doi ani, cea mai mare diferență fiind înregistrată în octombrie 2022, când motorina era mai scumpă cu 1,5 lei pe litru. Apoi, după o serie de modificări, benzina și motorina au ajuns la finele lui aprilie 2023 la același preț, fie că era 6,60 lei, fie 6,61 lei pe litru.

Iar pe 25 mai 2023, benzina standard de la Petrom a devenit mai scumpă decât motorina standard. A fost o premieră a ultimilor ani. La stațiile Petrom din Capitală, potrivit peco-online și Monitorul Prețurilor, un litru de benzină standard costa atunci între 6,42 lei și 6,48 lei. Iar motorina standard avea prețuri cuprinse între 6,43 și 6,46 lei pe litru. Prețurile au început din nou să urce până în toamna anului trecut.

Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s

Comparativ cu luna martie 2024, prețul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 4,1 %, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 14,5 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile. În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru a crescut cu 0,3 %, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 1 leu mai mult decât in urma cu 30 de zile.

În această perioadă, România se află pe locul al 3-lea în Uniunea Europeană în topul țărilor cu cea mai ieftină benzina, după Bulgaria și Malta. În cazul motorinei, țara noastră este situată pe locul 3 între statele Uniunii Europene în ceea ce privește cel mai mic preț la acest tip de combustibil, după Bulgaria și Malta.

Ungaria: Ultimatum pentru benzinari să reducă prețurile la carburanți

Companiile respective au două săptămâni la dispoziție pentru a-și ajusta prețurile. Iar prețurile trebuie ajustate la prețurile medii din Europa Centrală, după cum a precizat ministrul Economiei, Marton Nagy, într-o conferință de presă.

Guvernul premierului Viktor Orban a renunțat la plafonarea prețului la carburanți în decembrie 2022 după ce scăderea drastică a importurilor a provocat o penuriel pe piața internă. Atunci, Executivul de la Budapesta a promis că va interveni din nou dacă prețurile la benzină și motorină vor depăși media regională.

Și iată că așa s-a întâmplat. Marți, Banca Națională a Ungariei a anunțat că marjele la prețurile carburanților s-au lărgit de la eliminarea plafonului, depășind nu numai nivelurile anterioare, ci și valorile medii observate în alte părți zone ale Europei Centrale. „Peste două săptămâni, guvernul va reexamina această problemă, va studia evoluția prețurilor și va interveni cu măsuri dure dacă până atunci benzinarii nu revin la media regională”, a spus Marton Nagy.

Rezervările pentru minivacanța de Paști îi supără pe hotelieri. Cererea este scăzută în mai multe zone turistice ale României

Marți, guvernatorul adjunct al Băncii Naționale, Barnabas Virag, a declarat că este justificată orice intervenție care „îndreptă piața spre o scădere durabilă a acestor marje, punând prețurile combustibililor pe o traiectorie descendentă sustenabilă”.

În primul trimestru al anului trecut, inflația anuală în Ungaria a fost de 25%, cea mai mare rată din Uniunea Europeană. În martie anul curent, ea a ajuns la 3,6%, dar economiștii cred că va reveni la 5,4% până la sfârșitul lui 2024, pe măsură ce efectele de bază se estompează și inflația serviciilor rămâne ridicată.

Georgi Deyanov, economist la Morgan Stanley, a declarat că planul Ungariei de a alinia prețurile la combustibili cu media regională ar putea reduce inflația generală cu 20 până la 30 de puncte de bază, crescând șansele de a o menține în marja de toleranță a băncii centrale.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Avocatul lui Djokovic rupe tăcerea în scandalul pariurilor pe cartonaş galben: „O înscenare! CFR Cluj şi Neluţu Varga vor să-i rupă contractul? Damjan este nevinovat!” Exclusiv
Capital.ro
Regula RAR. Mașinile care pot pica ITP-ul. Ce șoferi trebuie să înlocuiască obligatoriu rezervorul după 10 ani
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?