ABUZ ŞOCANT al băncilor: Rate MĂRITE prin SMS

Reprezentanţii unei instituţii bancare nici nu se mai obosesc să se întâlnească cu clienţii şi au ajuns să îi notifice prin SMS că li s-a mărit rata. Aceasta este o modalitate de comunicare ilegală. Asta în timp ce alte bănci pierd la foc automat contestaţiile la darea în plată, informează România TV.
Filip Stan
14 iul. 2016, 19:30
ABUZ ŞOCANT al băncilor: Rate MĂRITE prin SMS

Mii de oameni au aflat zilele trecute printr-un simplu mesaj că rata lor a crescut şi cu 30%, fără nicio altă justificare.

„Oamenii de bună credinţă s-au dus şi au verificat contractele de credit. Nu există această modalitate de comunicare mai ales când e vorba de mărire sau modificare a dobânzii. Nici nu avea cum, că această comunicare prin SMS e interzisă de lege”, a declarat avocatul Coltuc Marius.

S-a ajuns în această situaţie după ce francul a crescut cu mult, iar atunci instituţia a oferit clienţilor posibilitatea de conversie a creditelor din franci elveţieni în lei, însă la cursul de schimb actual. Dacă ar fi acceptat, valoarea ratei ar fi crescut şi de 3 ori. Nu au făcut-o, dar au fost puşi în faţa faptului împlinit.

Oamenii se mai confruntă însă şi cu o altă problemă. Băncile se opun dării în plată şi resping dosarele oamenilor fără motiv. Asta după ce au mărit oricum avansul la credite.

Instanţa vine în apărarea clienţilor. Băncile pierd pe bandă contestaţiile la darea în plată. În 17 cazuri, judecătorii au respins cererile instituţiilor, deoarece nu îndeplineau condiţiile legale, cum ar fi plata taxei de timbru. Alte 1900 de dosare se află în instanţă.

Citeşte şi Aproape 740.000 de români aveau restanţe la bănci în luna mai

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă din BCA de 100 de mp, în toamna lui 2025
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
BREAKING | A murit Marius Keseri de la Direcția 5
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar