Accident grav la Sibiu. Un TIR a căzut de pe un pod, şoferul a reuşit să iasă singur din râu FOTO

Un şofer de TIR a reuşit să iasă singur din râul Hârtibaciu, după ce a căzut cu autotrenul de pe un pod, în Alţâna, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

23 ian. 2018, 09:36

Conducătorul auto a chemat un echipaj SMURD, care i-a acordat primul ajutor şi îl va transporta la spital.

Şoferul s-a lovit la faţă şi are dureri în zona toracică, potrivit ISU.

Accidentul s-a petrecut în apropierea fermei din localitate.

Deocamdată nu se ştie care a fost cauza producerii accidentului.