Accident oribil. Un şofer a intrat în plin într-un buldo-excavator

Un şofer a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un buldo-excavator. Accidentul a avut loc duminică pe raza localității Giarmata Vii. Se pare că bărbatul a apăsat prea tare pe accelerație și a intrat în utilajul aflat chiar în fața sa.

16 nov. 2014, 12:14
Accident oribil. Un şofer a intrat în plin într-un buldo-excavator

„Din primele informații reiese faptul că șoferul nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autovehicului din fața sa, fiind vorba despre o autoaccidentare”, a declarat Ionuț Bocancea de la Biroul de Presă al IPJ Timiş, crie pressalert.ro.

Citeşte şi ACCIDENT RUTIER cu patru victime în Arad: Un adult şi TREI COPII au fost răniţi

La locul accidentului s-a deplasat și un echipaj de pompieri din cadrul ISU Banat, deoarece prin apelul făcut la 112 s-a anunțat că șoferul a rămas blocat între fiarele mașinii. „Nu a fost găsit încarcerat când au ajuns pompierii. Probabil persoana care a sunat s-a speriat”, au explicat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat”.

Citeşte şi O şoferiţă a lovit un biciclist, după care s-a răsturnat cu maşina în portul Constanţa FOTO

La fața locului a ajuns și un echipaj de la Ambulanță, iar victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs accidentul.